UDMR ar putea sprijini o lege a lobby-ului dacă aceasta va fi una corectă, liderii Uniunii susţinând că este nevoie de o reglementare privind interacţiunea dintre zona privată şi cea publică pentru reprezentarea intereselor.

Întrebat, luni, de corespondentul UDMR, dacă Uniunea va susţine o lege a lobby-ului, promisă de coaliţia PSD-ALDE, liderul grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a spus că parlamentarii maghiari aşteaptă să vadă ce anume va conţine un proiect de lege în acest sens.

„S-a discutat mult, dacă va fi o lege corectă, atunci se poate sprijini, numai că nu am văzut niciun proiect de lege a lobby-ului în Parlament. Vom analiza proiectul care va fi depus. Această problemă trebuie legiferată, pentru că este nevoie de un cadru legal corect care să nu facă o confuzie cu activităţi ilicite. Orice ţară are în legislaţia proprie reglementări cu privire la interacţiunea dintre zona privată şi zona publică pentru a reprezenta interese, o reglementare trebuie să existe”, a spus Korodi.

În ceea ce priveşte propunerea opoziţiei de alegere a primarilor în două tururi de scrutin, deputatul a precizat că, din punctul UDMR de vedere, varianta alegerii edililor într-un singur tur este „mai simplă şi mai eficientă”.

Parlamentarii de la putere îşi doresc în noua sesiune parlamentară lege pentru lobby şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, iar cei din opoziţie vor demiterea Executivului, dar şi o reformă electorală, prin care să se revină la alegerearea primarilor în două tururi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.