După un plus de doar 0,1% în martie, locuințele din Cluj Napoca au consemnat luna trecută cel mai mare avans dintre cele șase mari orașe analizate: este vorba, mai exact, despre o creștere generală de 2,7% (de la 1.260 la 1.294 de euro pe metru pătrat), ce contribuie la diferența de 8% față de perioada similară a anului precedent (când o locuință ajungea la 1.198 de euro pe metru pătrat). În aprilie, prețurile au crescut, în medie, cu 2,2% (de la 1.315 la 1.344 de euro pe metru pătrat) în cazul apartamentelor vechi și, respectiv, cu 2,6% (de la 1.196 la 1.227 de euro pe metru pătrat) în cazul celor noi.

Potrivit unei analize făcute de imobiliare.ro, prețurile (cerute ale) locuințelor din România continuă să se majoreze, astfel că un alt mare oraș al țării depășește pragul „psihologic” de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național (noi și vechi) a crescut în aprilie cu 1,2%, de la 1.092 de euro pe metru pătrat util, la 1.105 euro pe metru pătrat; valoarea actuală este cu 8,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 1.016 euro pe metru pătrat util. Cu o singură excepție, tendința general ascendentă a prețurilor s-a resimțit una trecută în toate marile orașe analizate, atât pe piața veche, cât și pe cea nouă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.