Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca vor să-i ofere lui Daniel Boda, fiul fostului consilier prezidențial al lui Ion Iliescu cea mai mare titulatură care se poate obține în mediul universitar, respectiv cea de profesor universitar. De numele lui Daniel Boda se leagă și o serie de controverse care au culminat cu plângeri pentru malpraxis și chiar cu o condamnare la închisoare pentru corupție. Cu toate acestea, UMF Cluj-Napoca, considerată a fi una dintre cele mai prestigioase universități, vor să-i ofere lui Boda un scaun într-un post călduț de profesor universitar.

În anul 2009, Daniel Boda a fost numit, prin ordinul ministrului Sănătății, șeful Agenției Naționale a Medicamentului , un post extrem de important având în vedere că acolo se iau toate deciziile privind autorizarea și comercializarea produselor medicamentoase în România sau scoaterea lor de pe piață.

Doi ani mai târziu, în 2011, Daniel Boda a fost acuzat de procurorii anticorupție că a primit mită 5.000 de euro pentru a dispune restituirea autorizației de funcționare a unei societăți de distribuție de medicamente din Argeș. Daniel Buda a fost judecat alături de alți șapte inculpați într-un dosar instrumentat de DNA Pitești. În 2012, Tribunalul Argeș i-a achitat pe inculpații din dosar, însă DNA a făcut recrus iar în aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat pe Buda la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. De asemenea, fostului președinte ANMDMi-au fost interzise unele drepturi pe o perioadă de doi ani și i-a fost stabilit un termen de încercare (supraveghere) de șapte ani. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 5.000 de euro, reprezentând contravaloarea mitei primite. Daniel Boda a făcut recurs, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut în cazul lui Boda sentința dată de Curtea de Apel Pitești, astfel că Daniel Boda a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare.

 

Daniel Boda i-a ars fața unei tinere

Înainte de a fi condamnat, Daniel Boda s-a confruntat și cu acuzații de malpraxis. Specialist în dermatologie, Daniel Boda i-a desfigurat fața unei tinere. La sfârșitul lunii martie 2011, Cristina a depus o plângere la Colegiul Medicilor București, reclamându-l pentru malpraxis pe medicul Daniel Boda, fiind în acea perioadă și șeful Agenției Naționale a Medicamentului.

Cristina a relatat medicilor de la Colegiu că în 24 ianuarie 2011 a suferit o intervenție cu laser CO2 pentru afecțiunea de melasma. Înainte de intervenție, aceasta mai avea doar câteva pete superficiale, însă în loc să se recupereze după intervenția dermatologului Daniel Boda, efectele au fost dezastruoase asupra înfățișării acesteia. Cristina a rămas cu urme geometrice ale aparatului imprimate, fața acesteia fiind efectiv mutilată.

„Deși mi s-a aplicat anestezie locală, în timpul intervenției practic m-am zbătut pe masă de durere, am simțit că leșin. I-am spus medicului că mă doare, dar a continuat fără nici o reacție, abia la mijlocul intervenției s-a oprit, a modificat ceva la aparat, iar pe partea stângă a feței am simțit că intensitatea fascicolului de laser a scăzut, la fel și durerea. Din poze se poate vedea că partea dreaptă a feței este cea mai afectată, a fost cel mai intens arsă (…)”, povestea Cristina.

Tanara a fost apoi consultată la Viena de către doi specialiști dermatologi, care i-au comunicat că este ”cel mai grav caz pe care l-au văzut după o intervenție cu laser CO2, că pielea ei a fost traumatizată foarte rău, ”iar șansele de recuperare sunt relative”.Subiectul a fost dezbătut pe larg de jurnaliștii de la Lumea Justiției.

cristina 1cristina 2

Cristina, tânăra desfigurată de Daniel Boda (sursa foto: luju.ro)

 

UMF Cluj îl face profesor

În prezent Daniel Boda este medic primar dermato-venerolog la Clinica Medicover, la Regina Maria și la Clinica Skin Care din Capitală. Totodată este conferențiar doctor în cadrul UMF ”Carol Davila” București. De menționat că gradul de conferențiar universitar este ultimul grad înaintea celui de profesor universitar, grad la care asipră și Daniel Boda. Însă dacă UMF București strâmbă din nas în a-i oferi gradul de profesor universitar lui Boda, se pare că UMF Cluj l-ar primi pe acesta cu brațele deschise. Ocazia îi este oferită de prof. dr. Rodica Cosgarea, în prezent șefa departamentului de Dermatologie din cadrul UMF Cluj care se va pensiona în aprilie 2019. Astfel că, după pensionarea acesteia, postul de șef de catedră al departamentului de Dermatologie va rămâne vacant, motiv pentru care în februarie 2019 se va organiza un concurs pentru ocuparea acestui post. Potrivit surselor, UMF Cluj îl aduce la catedră pe Daniel Boda.

 

Boda, Cosgarea și banii europeni

Daniel Boda a accesat anii trecuți un proiect european, beneficiind de o finanțare nerambursabilă în valoare de peste 16,5 milioane de lei (aproape patru milioane de euro), din fonduri structurale europene, prin programul operaţional sectorial de dezvoltare a resurselor umane. Interesant este că responsabil partener al acestui proiect – ”grant POS-DRU 31081/2010 Dezvoltarea dermato-oncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele de parteneriat interuniversitare în domeniu” – a fost chiar Rodica Cosgarea. Practic, Rodica Cosgarea, actuala șefă a departamentului de Dermatologie al UMF Cluj a fost angajată în acest proiect de Daniel Boda, cel ce vrea să devină șeful departamentului după ce prof. dr Cosgarea se va pensiona.

O altă colaborare dintre cei doi o regăsim și într-o carte scrisă de Daniel Boda, respectiv ”Tratat de dermato-oncologie”, volumul I și II. Printre autorii acestor volume, o regăsim și pe Rodica Cosgarea.

La momentul scrierii acestui articol, Rodica Cosgarea nu a putut da declarații reporterului din motive personale.

4 COMENTARII

  1. sa fiti voi sanatosi cati penali sunt deja in invatamantul universitare in cluj (ia incercati pe la utcn). si fara doctorat. si care predau materii pentru care nu au diploma. si care predau cate 10 la trei studenti, care, cica, formeaza un an universitar. si care si-au masluit dosarul de concurs.

  2. Domnilor politicieni, cei ce ar trebuie sa faceti ceva pentru acest popor amarat a fost tinut in intuneric pentru a-i putea stapani, PSDragnea are tot interesu de-a salva penalii si averile lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.