Un avion cargo militar american s-a prăbuşit miercuri cu nouă persoane la bord în Georgia (sudul SUA), în timpul ultimului său zbor, înainte de a fi scos din uz după 50 de ani de activitate, relatează joi France Presse, citând surse oficiale. 

‘Confirmăm că nouă persoane se aflau la bord – cinci membri ai echipajului şi patru pasageri’, a indicat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale din Porto Rico, comandantul Paul Dahlen, precizând că toţi erau membri ai Gărzii naţionale din Porto Rico.

El nu a confirmat dacă toţi au murit, întrucât imaginile de la locul prăbuşirii aparatului de zbor, un morman de cenuşă, ‘vorbesc de la sine’.

Mai multe canale de televiziune au difuzat imagini frapante capturate de o cameră de supraveghere din apropiere. Se poate vedea cum avionul cade în picaj în spatele unui hangar, apoi explodează ca o minge de foc.

Alte imagini aeriene filmate arată avionul transformat în cenuşă, cu excepţia ampenajului.

Aparatul, un avion cargo de tipul C-130 ‘Hercules’, care aparţinea Gărzii Naţionale din Porto Rico, s-a prăbuşit în jurul orei locale 11:30 (15:30 GMT) la puţin timp după decolare în apropiere de aeroportul internaţional Savannah Hilton Head.

Un prim bilanţ furnizat de US Air Force consemna cinci persoane la bord, un echipaj normal pentru acest aparat de transport folosit pe scară largă de armata americană peste tot în lume.

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat condoleanţele. ‘Vă rog să vă alăturaţi gândurilor şi rugăciunilor mele pentru victime, pentru familiile lor, pentru bărbaţii şi femeile extraordinare din Garda Naţională’, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter.

Senatorul republican John McCain a îndemnat şi el la ‘rugăciune pentru familiile bravilor membri ai Gărzii Naţionale’, unitatea de rezervişti a armatei americane.

Comandantul Dahlen a precizat că avionul avea o vechime de peste 50 de ani şi că tocmai fusese supus unei revizii la Savannah.

Aparatul decolase spre Tucson, în Arizona, unde urma să treacă în gestiunea Grupului 309 de mentenanţă de la baza aeriană din Davis Monthan, unde se află cel mai mare ‘cimitir’ de avioane ale forţelor aeriene americane.

Accidentele s-au înmulţit în ultimele luni în armata aerului a SUA, afectată în ultimii ani de reduceri bugetare, ceea ce a redus orele de antrenament.

La începutul lunii aprilie, trei avioane militare s-au prăbuşit în doar două zile, soldându-se cu cel puţin patru morţi în Las Vegas (Nevada), în California şi în Djibouti.

Potrivit unui studiu realizat de cotidianul specializat Military Times, numărul accidentelor implicând avioane militare a crescut cu 40% între 2013 şi 2017.

Ministrul apărării american Jim Mattis a obţinut anul acesta un buget record pentru Pentagon, ceea ce va permite investiţii aşteptate de mai mulţi ani, în special pentru marină, suprasolicitată în teatrele de operaţiuni din străinătate, şi pentru forţele aeriene, care îi pierd în mare viteză pe cei mai experimentaţi piloţi ai ei, întrucât aceştia preferă salarii mai atractive în sectorul privat.

Sursă: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.