Avocatul Ioan Sava, condamnat de Curtea de Apel Oradea la trei ani cu executare pentru că a amenințat și blestemat o judecătoare a fost judecat la Curtea de Apel Cluj în cadrul unei contestații la executare. Magistrații clujeni au trimis dosarul să fie soluționat de către Tribunalul Satu Mare. ”În conformitate cu prev art 50 alin1 Cpp raportat la art 598 alin 2 şi art 598 alin 1 lit c Cop declină competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de către condamnatul contestator Sava Ioan, în favoarea Tribunalului Satu Mare Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Fără cale de atac”, arată minuta sentinței de judecată.

Potrivit bihoreanul.ro,  dosarul de şantaj a constituit o premieră, întrucât priveşte mesaje postate pe un forum de discuţii al unei publicaţii online, până atunci nesancţionate de vreun organ de anchetă penală.

Iniţial, cauza l-a vizat doar pe avocatul Ioan Sava, care, pe 20 ianuarie 2014, a şi fost reţinut pentru 24 de ore. Propunerea de arestare preventivă a fost, însă respinsă, de Curtea de Apel Oradea, avocatul primind doar interdicţie de a părăsi ţara, măsură menţinută şi de Înalta Curte.

La Bucureşti, avocatul a dezvăluit în faţa judecătorilor că mesajul ameninţător postat pe site-ul fostei publicaţii Informaţia de Bihor nu a fost scris de el, ci de soţia sa, avocata Ana Daniela Sava, motiv pentru care procurorii DNA Oradea au extins ancheta şi asupra ei, iar două luni mai târziu, pe 7 martie, au anunţat că au dispus trimiterea celor doi soţi în judecată, pentru şantaj.

În rechizitoriul întocmit, DNA a considerat că, prin mesajele transmise, cei doi avocaţi ar fi încercat să o intimideze pe judecătoarea delegată să autorizeze interceptările telefonice în mai multe dosare penale ale DNA între care unele care priveau clienţi sau persoane din anturajul lor.

Cei doi, spuneau procurorii, ar fi dezvoltat o adevărată adversitate atât la adresa instituţiilor anticorupţie, cât şi la adresa persoanelor din cadrul altor instituţii implicate în combaterea corupţiei, după ce au fost trimişi în judecată tot într-un dosar al DNA Oradea. Respectivul dosar s-a finalizat recent prin condamnarea la 3 ani cu executare a avocatului Ioan Sava şi la închisoare cu suspendare a soţiei sale.

Ameninţări şi blesteme

Din cauza respectivului dosar, ziceau anchetatorii, soţii Sava au perceput-o şi pe judecătoarea Crina Muntean ca pe un colaborator al DNA, motiv pentru care, zic procurorii, au sprijinit apariţia unor articole denigratoare la adresa ei pe site-ul publicaţiei Informaţia de Bihor al cărui proprietar, jurnalistul Nicolae Pop, în prezent încarcerat şi el, le era şi client.

Articolele, la rândul lor, au creat posibilitatea ca cei doi soţi să posteze comentarii negative şi denigratoare la adresa judecătoarei, cel mai vehement, postat pe 8 noiembrie 2013, constituind punctul de plecare pentru ancheta DNA: „Ţine-o tot aşa că ai şi tu copii şi nu ştii ce te aşteaptă. La ce faci o să-ţi meargă foarte bine la câte vieţi ai distrus. Sfânta sărbătoare de azi să nu te uite!”, scria o anume „colegă”.

Ameninţarea era una explicită şi directă, „transmiţând astfel, în mod public, că ar fi dispuşi să provoace un rău magistratului şi copiilor minori ai acesteia, pentru motive care au legătură cu activitatea profesională a persoanei vătămate”, susţinea DNA în rechizitoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.