Un ciung l-a zvântat în bătaie, pe un clujean, pe platoul Sălii sporturilor! Totul a început de la un loc de parcare!

762

Incident incredibil săptămâna trecută, în parcarea de la intrarea în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca: un ins fără un braţ, considerând că i-a fost “suflat” locul de parcare a atacat un bărbat de 42 de ani, inginer de profesie, care-şi parcase maşina pentru a se deplasa la bazinul de înot. Rezultatul a fost că ciungul – extrem de derutant şi rapid – a reuşit să-l “căpăcească” bine pe rival şi apoi să-i şi distrugă maşina, urmărindu-l până în vestiarul saunei bazinului de înot, cu o obsesie de-a dreptul bolnăvicioasă de a continua lupta. Poliţia cercetează acum împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

Dl. Adrian este un inginer clujean în vârstă de 42 de ani, patron “nefiţos” al unei firme de vânzări de piese auto, care, pentru a se elibera de oboseală şi stres, la sfârşitul fiecărei săptămâni, frecventează bazinul acoperit de înot din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Marţi, 14 noiembrie, bine “capsat” la pometele drept, acesta păşeşte în incinta I.M.L.Cluj pentru a fi supus unui consult medical. Dezinvolt şi popular, acesta îşi povesteşte întâmplarea prin care a trecut cu voluptatea cu care povesteşti un banc bun, semn că omul şi are un extrem de dezvoltat simţ al umorului: “Vineri, pe la ora 5, după-masă, mi-am parcat liniştit maşina la intrarea în parc, cu gând să intru la bazinul acoperit din “Parcul Babeş” – aşa cum îi zic frecvent clujenii. Am observat la un moment dat că trece pe lângă mine şi parchează, mai încolo, un ciung în vârstă de vreo 35-40 de ani, cu doi copii la bord. Până am coborât din maşină acesta şi-a trimis repede copiii la bazin şi apoi s-a repezit la mine, cu apostrofări, cum că aş fi parcat prost maşina – deşi aceasta nu împiedica nicio maşină din parcare, pe niciun sens de mers. Numai el ştie ce nu i-a convenit la felul cum am parcat. Şi, crizat şi agresiv, s-a luat după mine. Eu mă prefăceam că nu-l aud, ca nu cumva să-mi pierd firea şi să-l lovesc – şi, aproape de intrarea în parc m-a lovit el cu mâna stângă, extrem de puternic şi cu înalt profesionalism. Mi-am pierdut cumpătul pentru o clipă, recunosc, şi am intenţionat să reacţionez dar insul era extrem de rapid şi nu l-am “ţintit” oricât m-am străduit în prima instanţă. Apoi, realizând la ce pericol sunt expus, am intrat în maşină unde am sunat la 112, moment în care individul s-a apucat să dea cu picioarele şi cu pumnul în maşină, deteriorându-mi uşa şi distrugându-mi oglinda. Din fericire, nu-mi fac multe griji pentru consecinţe, asta pentru că au fost şi martori ai incidentului – chiar un antrenor de atletism, care sper să confirme spusele mele şi să depună mărturie în favoarea mea, fiindcă mi-a lăsat numărul său de telefon”. Inginerul arată că individul părea cu adevărat dezaxat, cuprins de o patimă incredibilă. Într-un final, deşi plecase de la faţa locului şi bântuia prin zonă, furibund, a fost descoperit şi apoi legitimat de către jandarmii care au sosit la faţa locului. Însă nici după plecarea autorităţilor omul nu s-a potolit: “M-a urmărit până la sauna complexului nautic, unde făcea mişcări hilare de karate şi scheme de luptă, dar din fericire nu am reacţionat. Cred că dorea să-l lovesc pentru ca să aibă şi el urme şi să mă poată apoi înfunda”. Bărbatul spune că va face plângere la Secţia 4 de Poliţie şi va cere despăgubiri pentru stricăciunile pricinuite – inclusiv o lucrare dentară, distrusă, care l-a costat anul trecut suma de 3.000 de lei. ”Cu toată ruşinea că am luat bătaie de la un astfel de individ ciudat voi merge până în pânzele albe împotriva lui şi nu-l voi lăsa cu niciun preţ până nu mi se va face dreptate”, încheie acesta şi părăseşte instituţia medicală, ţinând în mână un certificat în care i-au fost recomandate între 4 şi 5 zile de îngrijiri.

Oglinda maşinii d-lui Adrian

“La data de 10 noiembrie a.c., pe platoul Sălii Sporturilor, din Cluj-Napoca, ar fi avut loc un conflict între doi bărbaţi, în urma unor neînţelegeri privind un loc de parcare. Cei doi s-au acuzat reciproc de agresiune. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a stării de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

                                               

 

Loading...