Un vechi recidivist, în vârstă de 47 de ani din localitatea clujeană Lita a murit ieri în locuinţa cumnatului său din comuna Baciu, după ce a ţinut-o tot într-un chef. Conform relatărilor martorilor, Ion Gabriel Oltean se eliberase în urmă cu două zile din penitenciar şi a sărbătorit atât de intens evenimentul până ce inima i-a cedat. Autorităţile au fost chemate, într-un târziu, de ciracul său de băutură, care şi în momentul când au apărut la faţa locului oamenii legii acesta se afla într-o stare euforică de zile mari.

Ion G. Oltean tocmai se eliberase din penitenciar în urmă cu două zile şi-şi savura, cu alcool din belşug, momentele de libertate alături de cumnatul său, în locuinţa acestuia din comuna Baciu. La un moment dat, după ce aţipise cu paharul în mână, gazda a observat că Oltean nu mai respiră. Atunci, speriat, a alertat telefonic autorităţile, care au sosit degrabă, constatând decesul lui Oltean. „La data de 20 aprilie 2016, în jurul orei 14.30 poliţia a fost sesizată cu privire la decesul unui bărbat de 47 de ani din localitatea Lita. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la locul indicat, respectiv pe raza comunei Baciu, efectuând cercetarea la faţa locului. În urma examinării sumare a corpului persoanei nu au fost observate urme vizibile de violenţă. Trupul bărbatului a fost transportat la I.M.L. Cluj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Joi dimineaţă, medicii legişti i-au făcut bărbatului autopsia, constatând o accentuată scleroză a miocardului, urmând ca examenul toxicologic să stabilească dacă moartea acestuia s-a datorat, efectiv, unei supradoze de băutură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.