Unui copil de două luni i s-a făcut rău în timpul slujbei de botez şi a murit la scurt timp. Incidentul s-a petrecut la o biserică din localitatea Ciurea

O familie a venit la biserică pentru a-şi boteza copilul în vârstă de două luni, iar anchetatorii susţin că micuţul a plâns pe tot parcursul slujbei.

Ceremonia a început și potrivit tradiției băiatul a fost scăldat în cristelniţă. Când acesta a fost scos din apă, părinţii copilului au constatat că micuţul nu mai respiră, astfel că au fost începute manevrele de resuscitare.

A fost chemată urgent o ambulanță, copilul fiind dus la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi. Bebeluşul a murit la spital, iar poliţiştii au demarat cercetări în acest caz.

„Va fi efectuată necropsia, în urma căreia vor fi stabilite cauzele decesului. Nu se poate spune deocamdată că moartea a survenit prin înec, în momentul în care a fost introdus în cristelniţă. Asta se va stabili în urma necropsiei. Am început cercetări în acest caz”, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjiac, potrivit news.ro

1 COMENTARIU

  1. Bine că au apucat să îl boteze pe bietul copil. Eu aș întreba dacă a fost vaccinat înainte de asta și cunoscînd orarul vaccinării, aș zice că a încasat cel puțin vaccinul Hep. B Engerix în cel puțin o doză, cel mai probabil două.

    Ce cauzează vaccinul Engerix B, fabricat cu Tiomersal (Hg – mercur, substanță neurotoxică) ? Din fișa vaccinului : http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_133_14.06.07.pdf

    În cadrul unui studiu clinic efectuat cu formularea fără tiomersal, incidenţa durerii, a eritemului, edemului, somnolenţei, iritabilităţii, pierderii apetitului alimentar şi febrei a fost comparabilă cu incidenţa observată în cadrul studiilor clinice efectuate cu formulările cu conţinut de tiomersal ale
    vaccinului.
    Profilul de siguranţă prezentat mai jos se bazează pe date obţinute de la mai mult de 5329 de subiecţi
    monitorizaţi în cadrul a 23 de studii clinice.
    Frecvenţa reacţiilor este raportată după cum urmează:
    Foarte frecvente: (≥1/10)
    Frecvente: (≥1/100 şi <1/10)
    Mai puţin frecvente: (≥1/1000 şi <1/100)
    Rare: (≥1/10000 şi <1/1000)
    Foarte rare: (<1/10000)
    În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
    Tulburări hematologice şi limfatice
    Rare: limfadenopatie
    Tulburări ale sistemului nervos
    Foarte frecvente: cefalee
    Frecvente: somnolenţă
    Mai puţin frecvente: ameţeli
    Rare: parestezie
    Tulburări gastro-intestinale
    Frecvente: simptome gastro-intestinale (cum sunt greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale)
    Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
    Rare: urticarie, prurit, erupţii cutanate tranzitorii
    Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
    Mai puţin frecvente: mialgie
    Rare: artralgie
    Tulburări metabolice şi de nutriţie
    Frecvente: pierderea apetitului alimentar
    Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
    Foarte frecvente: durere şi eritem la nivelul locului de administrare, oboseală
    Frecvente: febră (≥ 37,5°C), stare generală de rău, edem la locul injectării, reacţie la locul injectării
    (cum este induraţia)
    Mai puţin frecvente: simptome asemănătoare gripei
    Tulburări psihice
    Foarte frecvente: iritabilitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.