Un floreştean dă ţepe pe bandă rulantă

33616

Zeci de persoane au fost escrocate de ”un nemernic care locuieşte în Floreşti”, aşa cum îl descrie una dintre victime. Marian Socaciu în vârstă de 24 de ani susţine că are o afacere de succes, având ca obiect de activitate fabricarea de mobilă. După ce încasa banii de la clienţi pentru lucrările comandate de aceştia, Marian dispărea şi nu îşi mai onora promisiunile.

 

SC Moni & Carla SRL, cu sediul în comuna Săvădisla este firma administrată de Marian Socaciu. ”Construim şi executăm la comandă: case şi cabane din lemn masiv, mobilier casă şi grădină, garduri, terase, foişoare, acoperişuri, podeţe, balansoare, mansarde, mobilier pentru bucătării/dormitoare/sufragerii”, aşa îşi descrie Marian activitatea.

După ce clienţii erau presaţi de Marian să îi dea banii cât mai repede şi îşi primea banii, Marian era de negăsit. ”Nu aş vrea să i se mai întâmple cuiva ce ni s-a întâmplat nouă”, spune una dintre fetele ţepuite.

Marian făcea parte şi dintr-o fundaţie caritabilă, un mijloc de care s-a folosit pentru a le câştiga încrederea oamenilor. Pe mulţi dintre clienţii pe care i-a ţepuit i-a întâlnit acolo. S-a dovedit ulterior că a furat chiar din banii şi lucrurile donate de oameni. Unei persoane i-a zis chiar că depozitul nu mai funcţionează şi să ducă donaţiile la el acasă, deşi depozitul funcţiona.

 

Escrocherie de proporţii la Floreşti

Reporterul Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu câteva dintre victimele lui Marian Socaciu. Aşadar, de la Andreea Vanea am aflat că în ciuda faptului că aceştia erau prieteni, tot a fost escrocată.

”La prima vedere îţi exprimă milă. L-am cunoscut printr-o fundaţie caritabilă unde ne-am împrietenit, venea la mine acasă, îmi cunoştea şi părinţii. Povestind, a aflat că vreau să-mi cumpăr uşi pentru casă, aşadar s-a oferit să mi le facă la comandă prin firma lui. Am acceptat. I-am plătit pentru cinci uşi 1.550 lei avans şi urma să-i mai dau 500 lei după ce îşi termina lucrarea. M-a tot presat să îi dau banii, motivându-mi că are nevoie să cumpere materiale, iar în două săptămâni uşile vor fi gata. Într-un final, mi-a adus doar patru uşi din cele cinci comandate, dar nicidecum realizate de el, ci a cumpărat de la Dedeman cele mai ieftine uşi. M-am enervat, i-am spus să şi le ia şi să-mi aducă ce a comandat. Nu am mai primit nimic şi de atunci nu am mai putut să iau legătura cu el, avea telefonul închis, m-a blocat pe Facebook, aşa că m-am prezentat la sediul firmei în Săvădisla, unde am aflat că de fapt nu are niciun atelier, ci ruga pe cineva de acolo să-l mai lase să-şi realizeze lucrările.

Greşeala mea e că nu am încheiat niciun contract cu el prin care pot dovedi ca i-am plătit bani. În aceeaşi situaţie mai sunt câteva persoane din Floreşti pe care le cunosc. Le-am povestit şi lor ce am păţit în speranţa că vor fi mai atenţi şi vor evita să încheie afaceri cu Marian. A ajuns şi la urechile lui, iar pentru a lua legătura cu mine, şi-a făcut un cont fals de Facebook în care susţinea că este ”avocat jurist”. M-a sfătuit să încetez absolut tot ce am început, susţinea că l-am defăimat.

 

A luat banii şi s-a făcut nevăzut

Mergând pe firul poveştii, am povestit cu o altă victimă prinsă în plasa lui Marian Socaciu. Corina Părăluţa din Floreşti ne-a povestit că nu credea că există oameni de aşa joasă speţă. A continuat să fie naivă, în ciuda faptului că soţul Corinei avea îndoieli în ceea ce-l priveşte pe Marian. Astfel, s-a ales şi ea cu ”buza umflată” şi cu regretul că nu a ascultat de instinctele soţului ei.

”Din păcate am avut legătură cu acest om fără caracter. În aprilie l-am contactat pe Marian Socaciu pentru a-mi construi la comandă un dormitor pe care l-am văzut pe pagina lui de Facebook. L-am abordat, i-am specificat că vreau un dulap mai mare, mai încăpător decât cel pe care îl văzusem la Ambient. A zis că e totul în regulă, poate să execute lucrarea. Mi-a făcut o ofertă de la 6.500 lei la 5.500 lei. Nu mi-a convenit pentru că era acelaşi preţ ca şi-n magazin şi atunci mi-a făcut o altă ofertă avantajoasă.

I-am spus şi soţului, însă acesta a dorit să vorbească el cu Marian. S-au certat la telefon, soţul îi cerea să vadă lucrări făcute de el, Marian zicea că nu poate să îi arate, se scuza. Soţul i-a căutat firma pe internet, SC Moni & Carla SRL, şi a văzut că nu are niciun profit, i-a spus şi lucrul acesta lui Marian. S-a justificat că e nouă afacerea, că abia atunci a cumpărat-o.

Soţul a avut de la început îndoieli în privinţa lui, însă eu nu credeam că există astfel de oameni care mint şi te prostesc în asemenea hal. Am fost naivă în continuare şi insistam să lucrăm cu el fără să mă interesez, eu nu am bănuit nimic.

Am hotărât totuşi, la insistenţele mele să continuăm să colaborăm. Întâlnirea cu Marian a fost foarte rapidă, a venit să ia dimensiuni, mi s-a părut mie că nu prea a avut habar, dar mă gândeam că are oameni cu care lucrează, nu ştiu ce a fost în capul meu. După măsurători, a zis că deseară trebuie să-i dau minim 3.000 lei că trebuie să cumpere materiale. L-am sunat pe soţ, a zis că nu putem da un avans aşa mare, ci maxim 2.000 lei.

Deranjat că nu primeşte suma cerută, a replicat ”Am făcut lucrări pentru oameni şi mai bogaţi”, moment în care soţul meu s-a enervat foarte tare. Până la urmă Marian a acceptat avansul nostru, a zis că pune el diferenţa. Ne-a dat şi chitanţă, am făcut şi un contract, cu atât mai mult m-am gândit că nu are cum să ne prostească.

I-am dat cei 2.000 lei avans şi ţineam legătura, ne comunica în ce stadiu se află lucrarea, îmi dădea detalii despre dormitor, totul părea în regulă, până când trebuia să ne aducă mobila şi a început să ne tot amâne. La un moment dat s-a dat drept un angajat al firmei şi-mi scria de pe profilul de Facebook al firmei, care acum e închis, că îşi cere scuze de întârziere şi că se va rezolva în cel mai scurt timp posibil. Atunci a fost ultima data când am vorbit cu el, nu a mai răspuns la telefon, a dispărut.

A mers soţul meu să caute firma lui Marian Socaciu în Săvădisla şi toţi oamenii de acolo ştiau motivul pentru care soţul îl căuta: ”Eşti a nu ştiu câta persoană care vine pe aici şi îl caută pentru aceleaşi probleme.”, i-au spus locuitorii din zona. A prostit foarte multă lume.

Pe urmă am fost la poliţie, dar degeaba. Ne-au zis că nu cred că pot să ne facă nimic, că asta este, am luat ţeapă şi ca să îi facă dosar penal trebuie să facă plângere 10 persoane”, ne-a povestit dezamăgită, Corina Părăluţa.


 

În ediţia următoare vă vom reveni cu mai multe detalii despre alte cazuri de ţepe de sute de milioane, marca Marian Socaciu, precum şi cu declaraţii ale reprezentanţilor IPJ Cluj.

13 COMENTARII

  1. Sunt din comuna Marisel si eu sunt unul dintre oameni tepuiti de acest escroc .Trebuia sa imi tencuiasca nivelul la o casa si iam dat avans o anumita suma de bani si sa facut nevazut .An facut si contract cu dansul dar degeaba .

    • Buna seara domnule Stefoi tin sa va contrazic , am lucrat la dumneavoastra mai bine de doua saptamni , si apropo , de banii penteu materiale am si cumparat materiale am dovada , am facturi , am si martori dar si poze cum ca am lucrat la dumneavoastra . si apropo nu stiu sa lucrez ? Am vazut bine ca stii dumneata …. ma invatai pe mine ca , coltarele nu se aplica cu glet , se aplica cu tencuiala ….

  2. Ma numesc Georghe sunt din Marisel si sunt una dintre victimele lui Marian Socaciu.Lam chemat pe Marian,pentru ami tencui un nivel al casei.L-am contactat prin intermediul internetului,parea a fi un om rezonabil.Marian a venit la mine acasa pentru a lua masuratori.Am obesrvat de la inceput ca acesta nu prea avea habar de cea ce face.A spus ca totul e in regula si ca pot incepe lucrarea.Dar Marian ma presa sai dau o anumita suma de bani pentru a cumpara materiale.Am fost de acord.Marian sa prezentat la munca cateva zile dupa care nu a mai venit.Am incercat sa iau legatura cu el dar acesta nu mai raspundea nici la mesaje nici la telefon si nici pe facebook.

  3. Buna seara domnule Stefoi Gheorghe stiti ca mintiti ? Nicdecum nu am fugit cu banii , ba din contra am martori si poze ca vam tencuit casa , imagini in care se vede clar ca am lucrat ( tencuit parterul casei pe interior ) martori imi sunt atat fratele meu cat si soferii care ma aduceau cu masina in sat , soferul de pe duba cu care am adus materialele si masina de tencuit , si partea de bani pentru materiale am facturi de la Ambient cluj cu care se poate demonstra si am sa demonstrez asta in public atat in presa cat si la politie , pentru asta repet am martori si cand am cumparat materialele si pentru partea de lucru . Stiti ca , pentru astfel de minciuni o sa fiti tras la raspundere .

  4. Buna seara , domnule Stefoi Gheorghe , dumneata zici ca nu am lucrat si am fugit cu banii , dece mintiti ca nu am lucrat ? Nu am tencuit casa pe dinauntru ? Am fugit cu banii ? Domnule Stefoi am martori cum ca am lucrat , am tencuit casa plus ca , banii pentru materiale au fost folositi numai pentru materiale am dovada , am facturile de la magazin cum am cumparat materialele am si martori soferii care ma aduceau in sat ( soferul de pe taxi si soferul de pe duba cu care am adus materialele de la magazin si pana in sat si cu care am adus si masina de tencuit )
    Iar pe partea de lucru sa va raspund ….eu nu stiu sa lucrez ?? Pai da chiar ca aveam ce sa invat de la dumneata cand ma invatai tu cum sa prind coltarele la pereti si geamuri cu tencuiala care normal se lipesc cu glet ….hai sa fim seriosi acuma …

  5. Buna seara domnule Stefoi Gheorghe , ati spus ca nu am lucrat la dumneavoastra si ca am fugit cu banii , nu va este rusine sa mintiti ? La dumneavoastra am lucrat mai bine de doua saptamani , am tencuit parterul casei dumneavoastra pe interior + am aplicat glet intro camera … in legatura cu banii dati pentru materiale , de ce mintiti ca am fugit cu banii , am cumparat materialele si le-am adus cu duba in sat , am dovada ca am cumparat materiale , am factura de la magazin , pe langa facturi am si dovezi clare care consta in imagini si martori care pot declara ca am lucrat la dumneavoastra , am martori soferul de pe taxi care ne aducea la lucru in fiecare zi plus soferul de pe duba cu care am adus materialele si masina de tencuit … nu va este rusine sa mintiti ?

  6. E interesant cum pe zi ce trece tot apar persoane inselate de catre acest nemernic. Sunt aproximativ 7-8 persoane doar din cate cunosc eu care au fost inselate de acest individ. Eu i am comandat 5 usi din lemn masiv, mai exact stejar. Dupa aproape o luna de intarziere, a venit cu 4 usi din 5 si fiecare usa avea cate 4 gauri date pentru broasca, deoarece domnisorul Marian, a cumparat usile de cea mai proasta calitate de la Dedeman. Normal ca usile respective aveau deja date gaurile pt sistemul de inchidere, dar ‘mesterul priceput’ care este Marian, mi.a zis sa.mi cumpar eu sistemul de inchidere(broastele adica) si normal ca acestea nu se potriveau in gaurile ce le aveau usile gata cumparate. In usi au fost date cate 4 gauri. Le.a acoperit cu cepuri si asa mi s.a prezentat cu ele. In plus, am fost cu el sa cumparam baitul pt usi (stejar gold am cumparat). Cand mi.a venit cu cele 4 usi (desi eu dadusem coamnda la 5), erau albicioase, nicidecum stejar gold, datorita faptului ca acel carton din care au fost facute usile respective, nu absoarbe baitul. Inainte de a.i da banii, i.am cerut contractul. A zis ca mi l aduce cand vine sa.i dau banii. M.a presat cum ca trebuie sa.i dau banii cat mai repede ca sa poata da comanda la lemn. S.a prezentat intr.o sambata dimineata la mine sa.i dau banii dar a venit fara contract (desi eu ii spusesem sa.l aduca). A motivat cum ca o sa mi l aduca inspre searA. Mi.a cerut 1550 lei pt materiale si 500 lei ‘manopera’. I.am dat banii de materiale si manopera urma sa i.o dau la final. Nu am mai vazut nici.un contract, nici.un ban si ‘mesterul’ m.a blocat peste tot (telefon, facebook). Mariane, nimic nu ramane neplatit in viata asta. Mai devreme sau mai tarziu, vei platii pt absolut tot ce ai facut!

  7. Da dar de cati bani mi ai adus tu materiale si ce miai facut tu pe pereti se poate numi tencuiala a trebuit sa dau o groaza de bani la andreptat si sapa tot so spart

LĂSAȚI UN MESAJ