Un fost deținut a dat în judecată Statul Român cerând daune morale pentru condițiile din penitenciar

180

Un fost condamnat care a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, trei penitenciare şi Ministerul Afacerilor Interne a obţinut daune morale pentru condiţiile pe care le-ar fi avut în perioada cât a fost deţinut.

Potrivit adevarul.ro P. Tibor solicită pretenţii financiare în valoare de 400.000 de lei mai multor instituţii: Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Administraţia Naţională de Penitenciarelor, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Bârcea Mare (Deva) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Fostul deţinut cere daune compensatorii pentru condiţiile improprii din penitenciarele unde a fost deţinut în perioada executării pedepsei, dar şi pentru perioada în care a fost în arestul Poliţiei. Bărbatul a fost trimis în judecată în luna mai 2012 pentru proxenetism, trafic de minori şi act sexual cu un minor. A fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în 2013 şi a fost eliberat condiţionat în 2015. Potrivit procurorilor, inculpatul a amenajat la subsolul pensiunii un club privat unde clienţii care doreau relaţii sexuale contra cost se întâlneau cu fete dispuse la practicarea prostituţiei.

Acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Alba, care a pronunţat o primă decizie în 8 noiembrie 2017. ”Admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Deva şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului, a sumei reprezentând contravaloarea a 500 euro la data plăţii, cu titlu de daune morale. Respinge acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca prescrisă. Respinge acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Penitenciarul Gherla, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată”, se afirmă în minuta hotărârii de la Tribunalul Alba. Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel.

Pe rolul Tribunalului Alba se mai află încă un proces similar. V. Dorel a fost condamant în martie 2014 la 3 ani de închisoare pentru înşelăciune. Bărbatul a înşelat un medic stomatolog din Alba, căruia i-a vândut 3,5 kilograme de bolovani în loc de aur. Infracţiunea a avut loc în noiembrie 2011. Afaceristul a reuşit performanţa să îi vândă medicului 3,5 kilograme de bolovani în loc de aur, pentru suma de 290.000 de lei. După ce şi-a dat seama că a fost înşelat, medicul a sesizat poliţia, iar bărbatul a fost identificat şi arestat preventiv în judeţul Hunedoara. Acesta solicită suma de 300.000 de lei pentru condiţiile din penitenciare. Pârâţi în dosar sunt Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Administraţia Naţională de Penitenciarelor, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Bârcea Mare şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

LĂSAȚI UN MESAJ