Szabo Vladimir e un ins scund de înălţime, de o vioiciune uimitoare, în vârstă de 57 de ani. Are un bandaj vizibil în moalele capului care – mărturiseşte el – provine de la o lovitură de bâtă încasată chiar în faţa garajului său din Dej, din partea unui ins care-l intimidează de ani de zile, şi împotriva căruia a câştigat recent un proces!

 

Szabo aşteaptă, răbdător, să fie invitat în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj. Şochează în mod plăcut bronzul natural ala acestuia care-i conferă, în ciuda bandajului din creştetul capului, un aer de vacanţă – de parcă omul s-ar fi întors chiar atunci dintr-o staţiune de pe la tropice.  Mărturiseşte Szabo – înainte de a-mi povesti împrejurările în care s-a ales cu capul spart – că bronzul persistent l-a dobândit în cei 25 de ani de muncă neîntreruptă pe o platformă de foraj marin din Marea Neagră! De asemenea, bărbatul se mândreşte cu faptul că e singurul ardelean care a muncit atâta timp pe o platformă petrolieră, în mijlocul furtunilor şi stihiilor naturii, adesea dezlănţuite, fără să păţească vreodată ceva. În schimb – arată acesta intrigat – i s-a întâmplat ca zilele trecute, pensionar fiind de ceva vreme, să fie lovit în cap cu o bâtă de baseball, de către un recidivist notoriu, chiar în faţa garajului său din municipiul Dej. „Familia mea a îngrijit doi bătrânei din oraş iar după moartea lor, aşa cum s-a stabilit iniţial, noi am moştenit totul, însă lucrul acesta nu i-a convenit acestui individ, fiindcă dorea să pună mâna pe averea oamenilor. Şi chiar i-a asaltat, într-o perioadă, foarte susţinut, însă bătrâneii au reuşit până la urmă să-l îndepărteze. Ori, după aceea individul, azi în vârstă de 65 de ani – un criminal care a ucis cu sânge rece o fată tânără, în 1973 şi a băgat-o apoi într-un sac – a început să mă intimideze, zicând la mai toată lumea: „Eu am mai omorât o dată, dar a doua oară îl voi omorî pe Szabo”. Aşa că l-am dat în judecată şi l-am câştigat în urmă cu două-trei zile, la Tribunalul din Dej, obţinând ordin de restricţie”. Bărbatul povesteşte mai departe cum duminică, 20 martie a păţit-o cu individul respectiv: “Duminică mă pregăteam să mă duc la biserică şi m-am dus la garaj ca să-mi scot maşina. Am scos-o şi am început să-m işterg parbrizul, când numa’ m-am trezit cu el faţă în faţă. Avea în mână o bâtă de baseball, însă nu mi-am închipuit nicio clipă că mă va lovi cu ea, dar m-a lovit. Prima lovitură i-am blocat-o cu mâna, dar a doua m-a atins în plin. Şi totul s-a petrecut în plină zi, la ora 10.00 dimineaţa”. Relatează apoi cum, plin de sânge, Szabo s-a urcat la bordul maşinii şi a dat fuga la Spitalul Municipal, unde medicii i-au acordat primele îngrijiri, aplicându-i cinci copcii. Apoi, la scurt timp au sosit şi poliţiştii, care i-au recomandat să se prezinte la I.M.l. Cluj pentru certificat medico-legal.

După ce l-au consultat, medicii i-au recomandat bărbatului între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale. “Sper ca după tot ce mi-a făcut, individul acesta să ajungă din nou acolo unde i-e locul, la puşcărie, nu printre oameni cinstiţi” – mai apucă să declare Szabo, după care părăseşte grăbit sediul I.M.L. Cluj.

3 COMENTARII

  1. Cum a mai scapat, Fabian precis a fost si e informator, ca facut si face face trafic cu valuta la NV. A cam pus stapanire pe curtea comuna din P-ta Bobalna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.