Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri după-amiază, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD.

Judeţul Dâmboviţa a decis să candidez eu şi mi-am depus candidatura în urmă cu puţin timp pentru funcţia de vicepreşedinte pe Regiunea Sud Muntenia. Pe zona aceasta ştiu că îşi va depune candidatura şi preşedintele PSD Argeş, domnul senator Valeca Şerban”, a spus Ţuţuianu.

El a adăugat că s-a consultat cu membrii Organizaţiei PSD Dâmboviţa, care i-au propus să candideze la funcţia de conducere de la nivel central.

”Colegii de la Dâmboviţa m-au rugat să candidez, la conferinţa judeţeană extraordinară, apreciind cu toţii că suntem o organizaţie puternică şi că sunt un om implicat şi util partidului şi îndeplinesc condiţiile necesare pentru a ocupa o asemenea funcţie. Eu i-am rugat să mă lase să vedem ce se decide la Comitetul Executiv Naţional, am avut din nou discuţii cu ei şi am luat împreună decizia să candidez. Nu am discutat despre susţinerea altor organizaţii din regiune, pentru că nu a fost timpul necesar. O să am o discuţie cu fiecare preşedinte de organizaţie de partid din regiune să le spun ce intenţii am şi să îi rog să îmi sprijine candidatura”, a mai declarat Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat după reuniunea Comitetului Executiv Naţional de luni că a fost adoptat modul în care va fi constituit Biroul Permanent Naţional, şi anume, câte doi vicepreşedinţi pe fiecare regiune de dezvoltare, cu paritate între vicepreşedinţii bărbaţi şi femei.

Astfel, vor fi 16 vicepreşedinţi ai partidului, câte doi – un bărbat şi o femeie – pentru fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare.

Congresul  Partidului Social Democrat va avea loc sâmbătă, la Bucureşti.

Sursa:stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.