Un infirmier german își ucidea pacienții pentru a-i aduce înapoi la viață

421
SPIEGEL Plus SPIEGEL 44/2016 S.52 Krankpfleger Niels Högel 

Un infirmier german, a fost condamnat pentru că a ucis doi pacienţi și în prezent este suspectat de cel puţin 84 de crime în Germania, au anunţat anchetatorii citaţi de AFP, potrivit News.ro.

Șeful poliției din Oldenburg, Johann Kuehme a anunțat: „Comisia de anchetă specială a stabilit 84 de crime, în starea actuală a anchetei”.

În iunie 2016, anchetatorii au stabilit responsabilitatea îngrijitorului în 33 de decese de pacienţi din mai multe instituţii unde lucra.

Pentru a provoca moartea pacienților, Niels Hoegel, în vârstă de 40 de ani, a folosit substanţa Ajmaline.

Infirmierul a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru două dintre crime. În cursul procesului său, el le-a cerut scuze apropiaţilor victimelor. Bărbatul a spus că a făcut acest lucru pentru că se “plictisea”.

El a explicat că le injecta substanţa pacienţilor pentru a-i aduce în pragul morţii, iar apoi încerca să îi readucă la viaţă, pentru a-și demonstra capacităţile.