Cei trei români care au fost reţinuţi de autorităţile italiene pentru maltratarea a doi pensionari, din localitatea Lanciano, sunt din comuna Dragoteşti, din judeţul Gorj. Poliţiştii au reuşit să dea de urma celui de-al patrulea român care a participat la jaf, acesta fiind încătuşat.

Constantin Turlică, de 22 de ani şi Ion Cosmin Turlică, de 20 de ani sunt fraţi, iar Aurel Ruşeţ, de 25 de ani, verişorul celor doi, sunt acuzaţi că au bătut cu bestialitate şi au maltrat doi bătrâni pensionari cu scopul de a-i jefui. Cei trei agresori au fost capturaţi, la fel ca un alt complice al acestora.

I-au tăiat urechea femeii Agresorii au intrat în locuinţa medicului chirurg Carlo Martelli, în vârstă de 69 de ani, şi a soţiei acestuia, Niva Bazzan, pentru a-i jefui. I-au bătut şi torturat timp de mai  multe ore, pentru a le spune unde este seiful în care se află banii.

„Am fost atacaţi în propria noastră casă, în timp ce dormeam. Au început să ne lovească, în special pe mine, după care ne-au legat. Au continuat să-mi dea pumni, cerându-mi să le spun unde este seiful, dar noi nu aveam aşa ceva în casă”,  a relatat Carlo Martelli.    Femeia a avut cel mai mult de suferit.

Agresorii i-au tăiat chiar o ureche, pentru a-i determina să le spună unde îşi ţin economiile.

„Carlo Martelli, chirurg în vârstă de 69 ani şi preşedintele asociaţiei locale pentru persoane cu handicap Anffas, şi soţia lui Niva Bazzan, sunt internaţi acum în spital. Soţul are multiple fracturi, multe la faţă, de la pumnii primiţi pentru a spune unde este seiful. Soţiei sale, bandiţii i-au tăiat o ureche, pentru a indica seiful. Seif care nu există. Doctorii au făcut totul pentru a reataşa bucata de ureche tăiată, dar în zadar“, au anunţat autorităţile italiene.

Cei trei români nu îşi recunosc faptele şi se declară nevinovaţi.

Pedeapsă exemplară Ministrul de Interne italian Matteo Salvini a publicat pe contul său de socializare o fotografie cu trei dintre agresori.    Românii încătuşaţi spun că sunt şocaţi de ancheta desfăşurată. Ei se deplasau într-o maşină înmtriculată în Gorj. Constantin Turlică, de 22 de ani şi Ion Cosmin Turlică, de 20 de ani sunt fraţi, Aurel Ruşeţ, de 25 de ani, fiindu-le văr.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.