Azi, 10 martie 2018, este programat, la Sala Palatului din Bucureşti, Congresul extraordinar al PSD.

Potrivit unei declaraţii din 5 martie 2018 a preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, obiectivul principal al Congresului este adoptarea unui document ”programatic cu componente politice, guvernamentale şi de dezvoltare pentru România”.

Totodată, la 10 martie 2018 vor fi aleşi preşedintele executiv, secretarul general şi vicepreşedinţii formaţiunii. În acest sens, Liviu Dragnea a precizat că în cadrul şedinţei Comitetului Executiv National din 5 martie, dedicată organizării Congresului, „s-a luat decizia de organizare a alegerilor pentru preşedinte executiv şi secretar general, pentru că am adoptat o propunere de modificare a Statutului ca secretarul general să fie ales de Congres, şi pentru vicepreşedinţi. S-a adoptat, de asemenea, modul cum să fie constituit BPN, şi anume câte doi vicepreşedinţi pe fiecare regiune pentru a avea o reprezentare completă şi echilibrată pe tot teritoriul ţării. S-a votat şi paritatea bărbaţi-femei, vicepreşedinţi femei, 8 vicepreşedinţi bărbaţi, câte un bărbat şi o femeie pe o regiune”, a precizat Liviu Dragnea.

El a mai spus că la amintita şedinţă din 5 martie s-a eliminat interdicţia preşedinţilor de organizaţii de a candida pentru funcţii de vicepreşedinţi ai partidului. „De asemenea, s-a adoptat eliminarea interdicţiei pentru preşedinţii de organizaţii care vor să candideze pentru o funcţie în Biroul Permanent Naţional”, a susţinut Liviu Dragnea.

Intenţia organizării unui congres extraordinar al partidului a fost anunţată de liderul social-democrat la 14 februarie 2018.

***
Precedentul Congres extraordinar al PSD a avut loc la 18 octombrie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti, în prezenţa a 4.030 de delegaţi, din totalul de 4.500. În cadrul reuniunii extraordinare a fost aleasă conducerea partidului şi au fost aduse o serie de modificări la statut.

Astfel, social-democraţii au validat cu unanimitate de voturi alegerea lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al partidului, alegere desfăşurată, în premieră pentru PSD, la 11 octombrie 2015, în cadrul unui scrutin intern separat de Congres, prin votul direct al tuturor membrilor PSD (97 la sută dintre cei prezenţi). Liviu Dragnea, care ocupa funcţia de preşedinte interimar al PSD din 22 iulie 2015, a fost singurul candidat la preşedinţia partidului, după ce în Comitetul Executiv Naţional din 30 septembrie 2015, candidaturile senatorilor social-democraţi Daniel Savu şi Şerban Nicolae au fost respinse.

În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte executiv al partidului, aceasta a fost disputată de Valeriu Zgonea şi Constantin Niţă. Câştigătorul a fost Valeriu Zgonea, care a fost ales cu 2.582 de voturi din totalul de 3.877, faţă de Constantin Niţă, care a obţinut 1.123 de voturi.

De asemenea, au fost aleşi cei 14 vicepreşedinţi, dintre care patru femei şi zece bărbaţi: Gabriela Firea (3.122 de voturi), Olguţa Vasilescu (3.044 voturi), Ecaterina Andronescu (2.914 voturi), Doina Pană (1.834 de voturi), Andrei Dolineaschi (3.439 de voturi), Victor Negrescu (3.162 de voturi), Georgian Pop (3.070 de voturi), Ionuţ Vulpescu (2.994 de voturi), Nicolae Bănicioiu (2.983 de voturi), Mihai Tudose (2.827 de voturi), Ştefan Viorel (2.737 de voturi), Gheorghe Şimon (2.503 de voturi), Gabriel Vlase (2.436 de voturi), Mihai Chirică (2.339 de voturi).

Congresul extraordinar al PSD din 18 octombrie 2015 a adus şi o serie de modificări la statutul partidului între care: interzicerea cumulului de funcţii de conducere de la nivel judeţean cu cele de la nivel naţional, astfel încât preşedinţii de organizaţii nu mai pot fi şi vicepreşedinţi în partid, la nivel naţional; restrângerea numărului de membri ai Biroului Permanent Naţional şi posibilitatea preşedintelui de a solicita vot de încredere pentru miniştrii partidului; modificarea rolului şi structurii Consiliul Naţional al PSD, în sensul în care acesta s-a transformat dintr-un for de decizie într-o structură care propune şi dezbate programe şi politici în mediul politic.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.