Proprietarul celei mai mari firme de lactate din Bulgaria, Petar Hristov, a fost împuşcat lângă sediul companiei din Sofia.

Crima vine la câteva zile după ce Bulgaria, cea mai săracă şi mai coruptă ţară din UE, şi-a asumat preşedinţia Uniunii Europene pentru prima dată de când s-a alăturat uniunii.

Petar Hristov, 49 ani,  a fost împuşcat mortal în timp ce se urca în maşina sa, în districtul Manastirski Livadi.

Hristov, un om de afaceri influent în Bulgaria, implicat în construcţii, imobiliare şi turism, a fost dus la spital, unde a decedat 30 de minute mai târziu.

Omul de afaceri era un apropiat al liderilor partidului de centru-dreapt GERB, aflat la guvernare, potrivit presei din Bulgaria.

„Această persoană este un businessman de cetăţenie bulgară, în vârstă de 49 de ani. Acestea sunt singurele informaţii pe care le putem transmite momentan”, a declarat comisarul de poliţie al Sofiei, Ivaylo Ivanov, potrivit news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.