Una dintre persoanele judecate pentru corupție și trimise în judecată de procurorii DNA a fost invitat în tribuna oficială din cadrul cluj arena la meciul Spania România. Este vorba de Gheorghe Chivorchian, fostul secretar general al Federației Române de Fotbal. Băcăuanul a fost invitat de onoare la meciul amical România – Spania, scrie sportnews.ro.

Potrivit DNA, în sarcina lui Gheorghe Chivorchian, Ion Negrei și Liviu Ioan Roșca, persoane cu funcții de conducere în SC FC Politehnica Timișoara SA la data faptelor, s-a reținut pe lângă complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. „Alocarea sumelor de bani era condiționată de îndeplinirea obligațiilor de plată restante și la termen ale SC Politehnica Timișoara față de CJ Timiș, obligații ce s-a constatat că nu au fost îndeplinite, entitatea beneficiară înregistrând datorii semnificative la bugetul județean tocmai din categoria celor menționate în protocol, atât la momentul încheierii protocolului cât și a actelor adiționale prin care acesta a fost prelungit ulterior pentru alte perioade bugetare. Datoriile restante erau cunoscute de factorii de decizie din CJ Timiș, atât la data semnării protocolului, cât și la momentul semnării actelor adiționale de prelungire a protocolului pentru următoarele perioade bugetare”, susțin anchetatorii. După aprobarea finanțării, în scopul întocmirii și efectuării înregistrărilor financiar-contabile de către angajații CJ a sumelor virate către firma respectivă, Chivorchian, Negrei și Roșca, pentru a sprijini activitatea infracțională, au prezentat și depus documente false din care rezulta că banii acordați au fost utilizați pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimați la clubul de fotbal respectiv.

Gheorghe Chivorchian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.