Un bucureștean, student la  de la Facultatea de Drept a UBB, a cerut Primăriei să abroge o hotărâre de Consiliu Local care să vizeze normele de conduită ale personalului RATUC (actual Compania de Transport Public) şi ale publicului călător în mijloacele de transport în comun.

Acesta a depus o plângere prealabilă prin care solicită abrogarea în tot a HCL 767/2004 emisă de Consiliul Local Cluj-Napoca privind normele de conduită ale personalului RATUC şi ale publicului călător în mijloacele de transport în comun.

“Principalele motive invocate privesc lipsa competenţei autorităţilor locale de a adopta prin hotărâre de Consiliu Local prevederi ce reglementează o contravenţie într-un domeniu unde există reglementări îna cest sens emise prin legea serviciilor de transport local şi lipsa competenţei autorităţilor locale de adopta prin hotărâre de Consiliu Local în domeniul transportului public local, întrucât acesta nu se află pe lista domeniilor în care consiliile locale pot stabili şi sancţiona contravenţii”, se arată într-o informare a municipalităţii.

Primăria spune că între Legea serviciilor de transport local şi HCL 767/2004 nu există o suprapunere a situațiilor vizate de cele două acte normative.

“Dispoziţiile HCL nu incriminează încălcarea regulilor de circulaţie în domeniul transportului local, ci sunt menite să contribuie la asigurarea unei bune gestionări a serviciilor furnizate către cetăţeni”, arată Primăria.

David a făcut această plângere prealabilă după ce a fost sancţionat pe mijloacele de transport în comun în baza HCL 767/2004, amenda fiind nulă de drept în opinia acestuia. Mai mult, el a formulat şi o plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei.

Tânărul invocă prevederile OG 2/2002 care menţionează faptul că „prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau hotărâri ale Guvernului”.

El dă exemplul Legii 92/2007 a serviciilor de transport local: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei persoanele fizice care călătoresc cu mijloace de transport public de persoane fără titlu de călătorie valabil sau refuză să prezinte organelor de control titlul respectiv de călătorie, care au un comportament necivilizat sau care adus prejudicii mijloacelor de transport în comun”.

David susţine că în acest domeniu există reglementări emise printr-o lege şi că transportul public local nu se află în lista de domenii în care consiliile locale pot stabili şi sancţiona contravenţii, iar pentru aceste motive hotărârea de Consiliu Local Cluj-Napoca ar fi nulă de drept.

Ce prevede HCL privind normele de conduită ale personalului RATUC şi ale publicului călător

Se sancţionează cu avertisment următoarele contravenţii: urcarea, coborârea sau foraţrea uşilor în timpul mersului autovehicului, călătoria pe scări sau pe părţile exterioare ale caroseriei, arucnarea din mijloacele de transport în comun a unor obiecte sau substanţe, deranjarea conducătorilor auto

Cu amendă de la 100 la 150 de lei următoarele contravenţii: neplata costului călătoriei, neprezentarea legitimaţiei de călătoriei la solicitarea organului de control. Este interzisă călătoria fără legitimaţie de călătorie valabilă, călătorii găsiţi în neregulă sunt obligaţi să prezinte actul de identitate la cererea organului de control

Cu amendă de la 100 la 200 de lei următoarele contravenţii

Transportarea de mărfuri şi bunuri – bagajele persoanelor sunt admise numai dacă nu depăşesc volumul a două locuri, pentru acestea călătorul fiind obligat să deţină legitimaţie de călătorie
Transportarea de materiale inflamabile sau explozibil – butelii de aragaz, bidoane cu benzină etc
Transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlaţi călători prin mirosul emanat, prin riscul de a se murdări
Cerşitul, comercializarea oricăror mărfuri sau obiecte, murdărirea mijloacelor de transport în comun, sprijinirea de geamuri, fumatul în autovehicul, călătoria în stare de ebrietate, potrivit monitorulCJ.ro

Conducătorii auto ai RATUC au următoarele obligaţii:

Să respecte cu stricteţe graficul de circulaţie, traseul şi oprirea în staţii
Să oprească pentru urcarea sau coborârea pasagerilor numai în staţii
Să nu pornească din staţii atunci când persoane în vârstă, femei cu copii, femei gravide sunt în apropierea mijloacelor de transport în comun având clar intenţia de a urca

Controlorii de bilete au următoarele obligaţii:

Să oblige cerşetorii depistaţi în mijloacele de transport în comun să coboare
Să se poarte cuviincios şi potrivit codului bunelor maniere cu toţi pasagerii

1 COMENTARIU

  1. Mare student la drept, ratat din Bucuresti… n-a avut 2 lei pentru un bilet? Acum face pe desteptul. Sa mearga toti desteptii astia inapoi de unde au venit ca ne sufoca cu prezenta si prostia lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.