În anul 1974, Gheorghe Toma a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a omorât doi soţi ce l-au angajat să le vopsească tabla de pe casă. În 1988 el a fost graţiat de către Nicolae Ceauşescu. În 2003, Toma a omorât cu 20 de lovituri de cuţit un afacerist italian, pe timpul cercetărilor descoperindu-se că în 1998 şi-ar fi asasinat fiica şi concubina.

În vara anului 2012, arădeanul Gheorghe Toma a fost condamnat la 30 de ani de închisoare după ce şi-a decapitat şi tranşat fiica şi concubina. Până la aceste două crime, bărbatul a mai săvârşit trei omoruri, el având cinci victime la activ.

Gheorghe Toma, în vârstă de 76 de ani, a ajuns prima dată după gratii în anul 1958. Atunci el a fost condamnat la şase luni de închisoare după ce a comis un furt. Peste 15 ani de zile, a mai primit o nouă condamnare pentru furt, de această dată alegându-se cu cinci luni de detenţie.

La un an de la eliberare, în 1974, Toma primeşte prima sa condamnare pentru omor – 25 de ani de închisoare. Arădeanul a căsăpit cu un topor doi soţi, care l-au angajat pentru a le zugrăvi casa, după ce s-au certat de la bani. Dubla crimă a fost săvârşită la data de 14 august 1973, criminalul fiind prins la scurt timp după comiterea oribilei fapte.

Deşi a săvârşit puţin peste jumătate din pedeapsă, Gheorghe Toma scapă de închisoare în anul 1988, după ce preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, l-a graţiat. Individul nu a rezistat prea mult în libertate, el fiind condamnat în anul 1995 la cinci ani de închisoare pentru furt. La scurt timp după ispăşirea pedepsei, în 1999, Toma se mai pricopseşte cu trei ani de detenţie, de această dată pentru proxenetism.

Judecătorii sunt cei care îi dau drumul mai repede, el fiind eliberat condiţionat în anul 2001 pentru bună purtare. În anul 2003, Gheorghe Toma mai face o victimă. El a omorât un afacerist italian cu nu mai puţin de 20 de lovituri de cuţit. Arădeanul a reuşit să fugă din ţară, fiind însă extrădat din Franţa, unde a fost prins în anul 2006. În timp ce se afla plecat din ţară, Gheorghe Toma a trimis mai multe scrisori de ameninţare unui procuror, motiv pentru care a fost condamnat în lipsă la nouă ani de închisoare pentru ultraj.

Citește mai mult pe adevarul.ro.

1 COMENTARIU

  1. Specimene ca acesta sunt motivul pentru care se cere reintroducerea pedepsei capitale – dacă era aplicată pedeapsa după primul omor, ar mai fi trăit încă cel puțin trei oameni. Nu le place UE-birocraților? Pagubă-n ciuperci, există și soluția Roexit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.