Ruptura liderilor ”Grupului de la Cluj” nu mai surprinde pe nimeni, iar despre războiul dintre Vasile Dîncu și Ioan Rus, jurnalistul Cătălin Tache spune că de această dată nu mai este doar o simulare sau o banală ceartă între doi prieteni, ci a degenerat rapid într-un veritabil ”măcel” informativ, cei doi au început deja să-și aplice lovituri tot mai perverse. Care, la ce încrengătură transpartinică s-a dezvoltat de-a lungul ultimelor două decenii în jurul ”Grupului de la Cluj”, chiar că dau frisoane multor potentați, fie ei de la vârful clasei politice, ai mediului de afaceri și, mai nou, chiar din serviciile secrete.

Ce-i drept, imediat după ”ruptură”, fostul vicepremier Vasile Dîncu părea în ”pole position” în această cursă, mai ales datorită legăturilor păstrate atât la nivelul actualei Puteri politice, cât și la vârful a cel puțin un important serviciu secret. Asta pe când un Ioan Rus tot mai îngândurat rămăsese lângă el doar cu ”Vulpea” Virgil Ardelean și miliardarul Ion Țiriac. Numai că, în timp ce Dîncu socializa zi lumină pe la București, încercând să-și relanseze institutul de sondare a opiniei publice, ”rămășițele” Grupului de la Cluj rămase loiale lui Ioan Rus îi aplicau două lovituri sub centură care păreau să-l scoată de pe traiectoria descendenta pe fostul camarad devenit acum dușmanul de moarte al lui Ioan Rus. Mai întâi, marele vis al lui Dîncu de a fi instalat de Liviu Dragnea la cârma Serviciului de Informații Externe a fost spulberat mai ceva decât un castel de nisip, omul care își luase angajamentul că va ”stabori” o mare alianță cu SRI-ul fiind sigur că și-a băgat și ”Vulpea” coada în toată aceasta tarasenie. A urmat la scurt timp lansarea subversiva a ”legendarii” unei candidaturi a aceluiasi Vasile Dincu la Presedintia Romaniei, ceea ce i-a pus acestuia in cap tot Partidul Social Democrat, basca oamenii lui Calin Popescu Tariceanu de la ALDE. Iar pentru ca succesul aripii Rus sa fie unul deplin, Vasile Dincu aproape ca a parasit municipiul Cluj Napoca cu totul, facandu-si din nou flotant de Bucuresti, sub pretextul ca si-a luat ”jumatate de catedra” aici, pentru a putea trage mai bine sforile la Capitala pentru revenirea in postul de vicepremier. Iata insa ca, fara prea mult tam-tam mediatic, la Directia Nationala Anticoruptie a fost inregistrat si inainteaza mai repede decat se asteapta unii un surprinzator dosar pentru savarsirea infractiunii de ”instigare la folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii”. Si cu toate ca principalul suspect in acest dosar este un simplu ofiter de politie judiciara detasat la Serviciul Teritorial Cluj din cadrul DNA, al carui nume, Valentin Tatar, nu spune nimic nici macar initiatilor sistemului, totusi sursele noastre sustin ca respectivul dosar ar reprezenta un ultim avertisment adresat  lui Ioan Rus si mai ales ”Vulpii” Virgil Ardelean de a nu deschide si mai mult ”Cutia Pandorei”, ca atunci chiar ca s-ar putea alege praful nu doar de Grupul de la Cluj, dar si de buna parte din intregul sistem deopotriva! Fie si pentru simplul fapt ca, in acest dosar, numele lui Valentin Tatar este legat direct de cel al lui Ioachim Daniel Rusu, ceea ce schimba radical datele problemei, scrie Cătălin Tache pe national.ro.

 

Mana dreapta a lui Rus

Si chiar daca pe plan local s-a incercat penetrarea ”omertei” publice cu privire la acest subiect, ”puii de Vulpe” aciuati inca peste tot par sa fi reusit sa infunde ”trambita” mediatica clujeana. Oricum, ramane fapt concret ca procurorii anticoruptie sustin ca politistul judiciar ar fi fost instigat de catre Ioachim Daniel Rusu sa-i transmita informatii nedestinate publicitatii din dosarul aflat in cercetare la nivelul ST Cluj al DNA, astfel ”sifonandu-se” ca nu se efectuau cercetari penale impotriva unei anumite societati comerciale. Mai mult decat atat, s-ar fi solicitat inclusiv efectuarea de fotocopii dupa respectivul dosar. Iar beneficiarul acestor scurgeri controlate de informatii este chiar Ioachim Daniel Rusu, cel care, in mod suprinzator, a fost transferat de la o simpla Sectie de politie din Bucuresti, direct sef al Cabinetului de lucru al lui Ioan Rus, imediat dupa ce acesta a preluat functia de ministru de Interne. Deci, un prim avertisment pentru Rus…

Intre Oltean si Ardelean

Stranie coincidenta, Ioachim Daniel Rusu, cel pe numele caruia s-a deschis acum un dosar penal de catre DNA pentru o fapta care s-ar fi petrecut in data de 18 februarie 2014 a fost si adjunct al ”Doi s’un sfert”, asta dupa ce a fost atasat pe probleme de afaceri interne in zona Benelux, unde a lucrat direct cu Gelu Oltean, nimeni altul decat ”mostenitorul” chestorului Virgil Ardelean la carma actualei DGPI! Deci, un al doilea avertisment, de aceasta data pentru Virgil Ardelean. Cel care, daca tot a venit vorba despre ”parintele” serviciului secret al Ministerului de Interne, tocmai ce se afla pe cai mari, reusind din nou sa-si vare ”coada” tot mai adanc atat in jocurile subterane ale ”urecheatilor” de la MAI, cat mai ales facand ”culoare” in mediul de afaceri. Oricum, in logica acestui ritm deja naucitor al schimburilor de lovituri reciproce dintre cele doua aripi desprinse dupa destramarea Grupului de la Cluj nu ar mai mira pe nimeni daca Vasile Dincu ar urma la primire, ca doar ”asa e in tenis”, sport care l-a facut de altfel celebru si bogat pe Ion Tiriac…

Sursa: national.ro

 

2 COMENTARII

  1. Bravo mai Ucule, vezi ce naparca ai tinut la sanuletul tau caldut? E momentul sa-ti dai drumul la ‘bocitoare” si sa ne spui noutati despre Jigorescu Sebastian. Toata lumea stie ca i s-a urcat betia puterii la cap si vrea sa candideze la Presedintie. Ce-ar fi sa ne spui tu despre cuibusorul de curve de la firmulita lui de sondaje a opiniei publice. Stim ca ai fost si tu pe acolo, dar ce mai conteaza? Ai putea sa ne spui despre curvele din Cluj cu care a plecat la Bucuresti, atunci cand a ajuns ministru, despre sponsorii revistei Sinteza si implicarea lor in mafia financiara sau despre amicitia lui cu patronul de la Digi si cel de la Look, Agro, Prima, Profit.ro, tu stii multe, da-ti drumul la trompeta, o sa fie interesant. Stii ca el controleaza peste 10 posturi de televiziune care il vor sustine in campania electorala? Da despre milioanele lui de euro ciordite, chiar nu stii nimic? Nici despre coordonarea, impreuna cu rahatelul Coldea, a serviciilor si parchetelor? Odata si odata trebuie sa se termine circul acesta. Tu ce crezi Ucule?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.