Boala mileniului în economia românească nu poate fi eradicată. „Inamicul” ascuns în păduri și frunzișuri este mistrețul care a adus pesta porcină africană, fără leac, în întreaga lume, iar pe teritoriul țării noastre a pătruns, prima oară, în 2017. În cel mai sumbru scenariu, pierderile s-ar putea ridica la două miliarde de euro.

Autoritățile sunt în alertă după ce virusul pestei porcine a ajuns într-o fermă din Tulcea, adusă de un om care avea porci bolnavi în bătătură. Aproape 45.000 de capete de porcine trebuie sacrificate. O pagubă de peste 4,5 milioane de euro. Cauza, susțin specialiștii chestionați de EVZ, sunt porcii mistreți care au adus boala dinspre Ucraina și se plimbă, liberi, pe o suprafață de zeci de mii de hectare, în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Nu e periculos pentru om, dar fatal pentru porcine

Economia românească se află la răscruce. Crescătorii de porci, animalele a căror carne este cea mai râvnită în țara noastră, sunt în alertă de gradul zero, după ce virusul mortal al pestei porcine africane a făcut ravagii într-o fermă din Tulcea. Specialiștii în domeniu au declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că virusul care nu este periculos pentru om dar este fatal pentru porcine, nu are leac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.