Controversatul proces urbanistic de pe strada Măceşului s-a finalizat după aproape 4 ani de judecată. Este vorba despre procesul pentru anularea autorizaţiilor unui ansamblu de blocuri de pe strada Măceşului, care a fost intentat de Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului (APUC).

În 2013, Primăria Cluj-Napoca emitea trei autorizaţii de construire, beneficiar Synesis Development SRL, pentru construirea unor imobile de locuinţe colective, regim de înălţime P+5, în cartierul Bună Ziua. Societatea Synesis este administrată de Beniamin David. La începutul anului 2014, prefectul de atunci al judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a suspendat Autorizaţiile de Construire, iar o serie de persoane fizice proprietari din zonă, ce erau membri ale APUC şi ale Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Străzii Măceşului al căror preşedinte era Elek Levente, preşedintele USR Cluj, au cerut anularea autorizaţiilor de construire. Motivul pentru care, practic a luat naştere APUC a fost acest proces.

 

Au mutat procesul de la Tribunalul Cluj

Ca urmare a cererilor societăţii Synesis Development SRL, procesul a fost transpus de pe rolul Tribunalului Cluj la Tribunalul Maramureş. A urmat un proces lung, încâlcit, cu detalii tehnice şi juridice deosebite, cu reclamanţi, intervenienţi în nume propriu, zeci de înfăţişări şi strămutări.

Dezvoltatorii imobiliari de la Synesis Development, reprezentaţi de Iordăchescu şi Asociaţii, după ce au strămutat procesul la Maramureş, au obţinut anul trecut o primă victorie, şi anume,  o decizie prin care s-a respins acţiunile locuitorilor, a Prefecturii şi a APUC.

Recursul formulat a fost şi el strămutat la Curtea de Apel din Alba Iulia, unde în data de 17 aprilie a fost pronunţată decizia definitivă în procesul de pe strada Măceşului. Instanţa a hotărât că motivele invocate de reclamanţi au fost nefondate.

 

„Distracţia” i-a costat scump

După ce Curtea de Apel Alba a constatat corectitudinea celor 3 autorizaţii de construire, a obligat reclamanţii să plătească societăţii, Synesis Development SRL a suma de 102.012 lei, plus 10.996,32 lei, plus încă 49.628 lei. Adică dezvoltatorii au obţinut cheltuieli de judecată de peste 150.000 lei în primă instanţă şi la recurs.

„Cheltuielile de judecată (constând în onorariu avocaţial, onorariu expert, cheltuieli de deplasare) care ne-au fost încuviinţate de către instanţe sunt în cuantum de 102.012 lei în fond şi 49.628 lei în recurs; menţionăm faptul că instanţa de fond a realizat o analiză riguroasă cu privire la acest aspect prin raportare la prevederile legale incidente, considerentele fiind criticate prin memoriile de recurs.”, a scris Iordăchescu şi Asociaţii după sentinţă.

De asemenea, aceştia sunt mândri că munca pe care au depus-o timp de 4 ani le-a fost rasplătită, reuşind să obţină două hotărâri judecătoreşti favorabile şi speră că vor reprezenta un punct de referinţă în dreptul urbanismului.

„După o muncă susţinută de 4 ani într-unul dintre cele mai complexe litigii de urbanism din Cluj-Napoca (proiectul de pe str. Măceşului), am reuşit să obţinem două hotărâri judecătoreşti favorabile dezvoltatorului imobiliar pe care l-am reprezentat (SC SYNESIS DEVELOPMENT SRL) şi care sperăm că vor reprezenta un punct de referinţă în jurisprudenţa privind contenciosul administrativ, dreptul urbanismului şi al autorizării construcţiilor.”, mai transmit Iordăchescu şi Asociaţii.

 

Nici măcar protestele nu i-au ajutat

De-a lungul timpului, reclamanţii au protestat iar pentru că să fii protestatar e o „muncă” grea, aceştia au fost nevoiţi să reziste. S-au făcut presiuni şi unii protestatari au renunţat, după cum arată dosarul cauzei. Vorbim de două persoane care au afaceri în domeniul construcţiilor şi care s-au trezit cu controale de la instituţiile statului. Aşa că au preferat să se retragă. Se fac presiuni laice şi instituţionalizate şi trebuie să rezişti, spuneau membri ai asociaţiei.

Până şi primăria le-a dat dreptate protestarilor, însă a menţionat că din punct de vedere instituţional nu se mai poate face nimic pentru că autorizaţiile de construire au produs deja efecte. Preşedintele comisiei de urbanism a consilierilor locali, Adrian Popa, declara la începutul anului 2014 că revocarea autorizaţiilor emise de primărie pentru proiectul Synesis de pe Măceşului este tardivă, întrucât actele au intrat în circuitul civil. O parte din terenul de peste 1,3 hectare pe care s-a început construcţia ansamblului de blocuri de pe Măceşului are încadrare ca spaţiu verde, iar Adrian Popa recomanda protestarilor să marşeze pe respectiva chestiune în instanţă. „Dacă cetăţenii vor merge în instanţă, noi le-am dat exact, mură-n gură, ce elemente pot invoca ca să câştige”, spunea consilierul Adrian Popa.

 

Elek Levente nu este de acord cu sentinţa

Preşedintele USR Cluj, Elek Levente spune că decizia instanţei nu poate fi comentată, însă ridică câteva semne de întrebare.

”Nu putem comenta o decizie definitivă a instanţei, însă există multe semne de întrebare în acest proces. În primul rând s-au făcut toate diligenţele pentru ca acţiunea să nu se judece în Cluj. Apoi, instanţa de fond a amânat de 6 ori pronunţarea. Experta a fost părtinitoare pentru că a colaborat cu partea adversă, dar chiar şi aşa expertiza a demonstrat suprapuneri pe zonele verzi ale blocurilor. Nu s-a ţinut cont de niciunul dintre punctele noastre, nici la fond şi probabil nici la recurs. Trebuie să aşteptăm şi motivarea, dar cu siguranţă va fi la fel ca la fond unde s-au formulat generalităţi, fără a se ţine cont de cele stabilite în expertiză – distanţe, suprapuneri pe zone verzi etc. Mi-ar plăcea să cred că decizia a fost luată doar de către instanţă, însă am curajul să spun că nu a fost aşa. Interesant cum s-a tot strămutat acest proces. Un investitor se lăuda că îşi va pune la bătaie toată averea ca să pierdem noi procesul. Sunt multe aspecte şi poate ele vor fi rezolvate de cei competenţi, DNA. Este singura cale care a rămas. Eu mi-am asumat un risc mare, însă nu am crezut că cinismul costă aşa mult. Va trebui să suportăm blocurile de zece etaje lângă casele noastre.”

Acesta mai susţine că nu cheltuielile de judecată imense sunt problema, ci faptul că e dificil să fii pus să plăteşti pentru „buna credinţă”.

„Vom vedea în privinţa cheltuielilor de judecată imense. Trebuie să vedem exact cum se vor suporta pentru că, pe parcurs, s-au mai retras din cei de pe lista iniţială, au decedat două persoane. Alta este problema, nu cei 2000 de euro de căciulă. Este greu să fii pus să plăteşti pentru buna credinţă. Aici este problema. Că acum foarte mulţi oameni care au avut curaj se vor demotiva. Acesta a fost şi ţelul în acest proces. Au fost multe case de arhitetctură deranjate, mulţi investitori, mai ales după constituirea Asociaţiei Măceşului, apoi APUC. S-a format un adevărat cartel împotriva noastră. Nu cred acum că Asociaţia acesta va muri sau va dispărea. Este adevărat că nu a mai fost activă. De când am demisionat eu nu a mai fost ales alt preşedinte. Eu sunt un justiţiabil, m-am luptat 17 ani cu un senator important în instanţe, dar nu am crezut niciodată că nu vom găsi dreptate în acest fel. Acum trebuie să ne întâlnim, să dicutăm cu membrii, cu ceilalţi oameni. Oricum eu în politică nu mi-aş dori nicio clipă un post din care să trăiesc. Voi rămâne activ în USR, dar aşa ca până acum. Cu APUC, vom lua în perioada următoare o decizie”, a declarat pentru actualdecluj, Elek Levente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.