Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că dezvoltarea nordului judeţului Harghita a fost împiedicată voit de anumiţi reprezentanţi ai clasei politice actuale.

„Este limpede că starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita este programată politic. Gândirea îngustă a unora dintre reprezentanţii clasei politice de astăzi, potrivit căreia sărăcia poate fi uşor manipulată, duce la efecte dezastruoase în plan economic, social şi demografic în regiuni precum nordul Harghitei”, a declarat el.

În opinia lui Ungureanu, aleşii locali au curmat „voit” şansa locuitorilor la prosperitate, pe motive de ordin politic, aspect vizibil nu numai în nordul Harghitei, ci şi în alte zone din România.

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a adăugat că efectele unor astfel de demersuri sunt dezatruoase, iar atitudinea politicienilor care uzează de ele se îndreaptă împotriva interesului naţional.

„O asemenea atitudine este, în mod limpede, îndreptată împotriva interesului naţional, debalansând economic zone întregi, păstrând în mod voit zone economice într-o stare de sărăcie accentuată şi continuă. Migraţia forţei de muncă se va întâmpla, se va accentua, se va ajunge la depopularea zonelor şi în felul acesta, practic, la anularea oricărei şanse de prosperitate”, a continuat Ungureanu.

Potrivit acestuia, nu este posibil ca regiuni întregi din România, la fel ca nordul judeţului Harghita, să nu fie conectate prin infrastructură rutieră, prin infrastructură de transport, cu zonele limitrofe, păstrându-se, în acest fel, „în mod continuu şi, deci, voit, programatic, intenţionat, zone care altădată au fost monoindustriale în starea de faliment economic”, nedându-le posibilitatea comunităţilor locale să dezvolte, pe orizontală, industrii complementare din sectorul terţiar, de la turism la servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.