Ieri, Parlamentul Ungariei a adoptat rezoluţia prezentată de către partidul de guvernământ, Fidesz, prin care este respinsă decizia Parlamentului European privind impunerea unor cote obligatorii de relocare a imigranţilor în toate statele membre UE, relatează agenţia MTI.

Rezoluţia a fost adoptată cu 142 de voturi pentru şi doar 3 împotrivă. Parlamentarii Partidului Socialist, ai Coaliţiei Democratice şi ai formaţiunii ecologiste LMP au refuzat să voteze.

Vicepreşedintele Fidesz, Szilard Nemeth, a declarat că votul a indicat clar faptul că „întreaga aripă stângă s-a aliniat planului Soros”.

„Naţionaliştii radicali ai Jobbik neagă existenţa planului Soros într-o zi şi îl recunoaşte în următoarea zi, ceea ce s-a întâmplat la vot. Votul a arătat clar cine susţine planul Soros şi care apără interesele Ungariei şi suveranitatea ţării”, a spus Nemeth.

În replică, liderii partidului de opoziţie Jobbik au precizat că susţin „95% din rezoluţie”, dar nu au „nicio dovadă scrisă că Parlamentul European va implementa acel plan”.

„Dacă persoana A este de acord cu persoana B, nu înseamnă automat că unul trebuie să acţioneze în conformitate cu instrucţiunile celuilalt. În timp ce partidele de guvernământ au încercat să convingă (publicul) că întreaga opoziţie s-a angajat în favoarea migraţiei, Jobbik a sprijinit rezoluţia în Parlament”, a declarat vicepreşedintele grupului parlamentar al Jobbik, Gabor Staudt.

La începutul lunii noiembrie, Parlamentul European a aprobat un raport al Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), despre care guvernul ungar consideră că prezintă o idee distorsionată privind solidaritatea în faţa migraţiei, întrucât cere solidaritate faţă de persoanele care intră ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.

Partidul Fidesz consideră că gardul ridicat la graniţa cu Serbia reprezintă un exemplu de solidaritate la nivel de UE, pentru că a scutit ţările vest-europene de povara migraţiei.

Curtea Europeană de Justiţie a decis la 6 septembrie că statele membre UE au obligaţia de a accepta relocarea imigranţilor pe teritoriul lor, respingând contestaţiile depuse de Slovacia şi Ungaria. Prin urmare, regimul de la Budapesta riscă sancţiuni din partea instituţiilor comunitare, inclusiv reducerea alocării de fonduri europene.

4 COMENTARII

  1. Bine fac ungurii în privința emigranților. Aștept cu nerăbdare un crâcnet de oase în Parlamentul României, însemnând că stimaților parlamentari, le-a revenit coloana vertebrală în poziție verticală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.