om după gratii

James Whitey Bulger, care dus o viață dublă, fiind unul dintre cei mai cunoscuți mafioți din SUA și în acelaș timp informator secret la FBI, a fost omorât in închisoare.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) cercetează cazul morţii lui Bulger şi un angajat al închisorii familiar cu cercetările a spus că moartea este investigată drept crimă. O declaraţie de la Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA a confirmat că Bulger a murit şi a spus că FBI investighează incidentul. Bulger, care avea 89 de ani, fusese transferat cu o zi înainte la închisoarea de maximă securitate, într-un scaun cu rotile, potrivit unui angajat al penitenciarului. Doi bărbaţi au fost observaţi cum intră în celula lui Bulger, în imaginile camerelor de supraveghere. Conform informaţiilor transmise de acelaşi angajat, corpul lui „Whitey” a fost descoperit înfăşurat într-un cearşaf şi cunoscutul gangster fusese bătut atât de violent încât sânge i-a ieşit din urechi. Oficialii federali nu au oferit o cauză a morţii, dar Biroul Penitenciarelor a declarat că niciun al prizonier sau angajat nu a fost rănit.

Corpul lui Bulger a fost găsit marţi şi angajatul închisorii a spus că a fost descoperit pentru că deţinutul nu fusese la micul-dejun, acest fapt indicând că acesta a fost ucis în timpul nopţii sau dis-de-dimineaţă. Henry Brennan, unul dintre avocaţii lui Bulger, a spus într-un e-mail că nu poate confirma sau nega informaţiile. Bulger a fost condamnat în august 2013 pentru 11 omoruri, printre alte infracţiuni. Mafiotul a primit două sentinţe de închisoare pe viaţă plus cinci ani. Bulger şi banda sa Winter Hill au acţionat pentru mai bine de 20 de ani în cartierul South Boston, implicându-se în cămătărie, jocuri de noroc, şantaj, trafic de droguri şi omoruri. Au reuşit să facă aceste lucruri cu aprobarea tacită a unui agent FBI, care întorcea capul când venea vorba de crimele lui Bulger, ca să-i furnizeze informaţii în legătură cu alţi gangsteri.

Fiu al unor imigranţi irlandezi, James Bulger s-a născut în 1929 în cartierul Dorchester din Boston. Părul platinat îi aduce porecla de „Whitey”. La 14 ani comite primele infracţiuni, precum jefuirea de magazine şi tâlhării. La 27 de ani este condamnat la închisoare pentru jefuirea unei bănci, iar după scurt timp este mutat la penitenciarul de maximă securitate Alcatraz, după ce s-a aflat faptul că plănuia să evadeze.   În 1960, unul dintre fraţii mai mici ai lui Bulger, William, este ales în Camera Reprezentanţilor (camera inferioară a Congresului American). Atunci când a ieşit din închisoare, la 36 de ani, a devenit unul dintre „locotentenţii” lui Howie Winter, care conducea gruparea mafiotă Winter Hill Gang din Boston, pe care Boston a ajuns s-o controleze câţiva ani mai târziu.   În 1970, fratele lui Bulger este ales în Senat. Până în acest punct, Bulger scapă de majoritatea problemelor cu legea prin mită, intimidare şi folosindu-se de poziţia fratelui său. În 1977 însă, a fost nevoit să încheie o înţelegere cu FBI, angajându-se să ofere informaţii legate de mafia italiană în schimbul protecţiei federale. Acum, Bulger a negat faptul că ar fi colaborat vreodată cu FBI, dar apropiaţii săi susţin că a încheiat o astfel de înţelegere.   Din poziţia de informator al FBI, Bulger a fost absolvit de multe acuzaţii în această perioadă, agenţii preferând să-l lase în libertate pentru a putea obţine în continuare detalii despre mafia italiană.   Un an mai târziu, în 1978, William Bulger devine preşedintele Senatului din Massachusetts, funcţie pe care a deţinut-o până în 1996, fiind astfel cel mai longeviv preşedinte al instituţiei.   În 1979, Whitey a fost implicat într-un scandal uriaş privind aranjarea unor curse de cai. Agenţii FBI au făcut însă ca  din întregul dosar să dispară numele capului mafiot, în timp ce alte 21 de persoane au fost acuzate. Printre acestea s-a numărat şi Winter, care a început astfel să piardă controlul grupării din Boston.   În anii 1980, Whitey a participat direct sau a dat ordin pentru mai multe lichidări, majoritatea pentru a împiedica anumite persoane să vorbească. În 1994, cu doar câteva zile de a fi pus oficial sub acuzare pentru aceste crime, Bulger dispare. În 1997, FBI este forţat să recunoască faptul că Bulger era unul dintre cei mai preţioşi informatori ai săi, motiv pentru care l-a salvat de mai multe ori de la condamnare.   În 2003, fratele său este obligat să demisioneze din funcţia de preşedinte al Universităţii din Massachusetts, după ce s-a aflat faptul că a fost în contact cu fratele său fugar.

După ani întregi de căutări, Bulger este găsit şi arestat în iunie 2011, în Santa Monica, California, alături de partenera sa, Catherine Greig. În martie 2012, ea a pledat „vinovat” la acuzaţiile de a-l fi ajutat pe Bulger să se ascundă timp de 16 ani şi este condamnată la opt ani de închisoare. Transmite însă că-l iubeşte pe Bulger şi nu regretă nimic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.