Unul dintre ultimii defectori ai securităţii comuniste din România, un contraspion militar, are origini bistriţene

456

12 ianuarie 1989/19.25, PCTF Petea, Satu-Mare. Seara, puţin după căderea întunericului, luminile din zona ungară a punctului vamal, la corespondentul de pe teritoriul maghiar, Csengerisma, s-au stins brusc pentru câteva minute. La momentul aprinderii acestora, ofiţerii grăniceri şi vameşii români au constatat că un ofiţer român aflat cu ei chiar la limita cu partea maghiară a dispărut fără urmă. Cel evaporat în întunericul nopţii la unguri, cpt. Dan Aurel Măgureanu, făcea parte din Departamentul Securităţii Statului, Direcţia a 4-a – Contrainformaţii Militare, structura de elită a securităţii, cea care practic asigura contrainformativ întregul sistem de apărare, ordine publică şi securitatea naţională a RSR. La momentul respectiv trădarea ofiţerului român, dacă a fost trădare, a constituit o adevărată lovitură pentru şefii securităţii, fiindcă era pentru prima dată când un ofiţer dintr-o structură internă a securităţii a trădat, dezertând în Ungaria.

 

Conform DEX, cuvântul defector înseamnă un membru al unui serviciu de spionaj, care trădează pentru o altă ţară. În cazul de faţă defectorul făcea parte din cadrul structurii de contraspionaj militar al României şi cel puţin prin prisma acestui lucru, gestul contraspionului militar român a constituit la acea dată o noutate în domeniu.

Până la momentul respectiv, trădătorii români, fără nici o excepţie, făceau parte din spionajul extern al securităţii sau al al armatei, ofiţeri de informaţii aflaţi la post în străinătate, care au recurs la acest gest din diferite motive: ideologice, materiale, economice sau profesionale, ori recrutaţi de serviciile de contraspionaj al ţărilor în care se aflau la post. Este posibil ca unii dintre aceşti defectori au recurs acest gest, dirijaţi de spionajul român, cu misiunea de a se infiltra în serviciile de contraspionaj inamice, pentru derularea unor operaţiuni de dezinformare sau recrutaţi de serviciile de informaţii sovietice, GRU sau KGB, acţionând sub steag străin.

Această practică este una universală, astfel, un serviciu de intelligence al altui stat, poate crea identităţi false, ce pot induce în eroare chiar un ofiţer de informaţii şi care va acţiona şi va culege informaţii, care nu ajung în realitate către statul pentru care acesta crede că acţionează.

Majoritatea ofiţerilor de informaţii români care şi-au trădat ţara au fost condamnaţi la moarte, dar în nici un caz sentinţele nu au fost puse în aplicare, deşi ulterior securitatea i-a găsit, cu noile identităţi primite în cadrul unor programe de protecţie a martorilor ultrasecrete, cu nume şi prenume, adrese, numere de telefon etc. Conform procedurilor existente la momentul respectiv, o echipă a ”morţii” trebuia să pună în aplicare sentinţele de condamnare, dar niciodată acest lucru nu s-a întâmplat.


Multe din defectările Securităţii au fost înlesnite de calitatea extrem de scăzută a spionilor români, mulţi luati, într-o anumită perioadă de timp, de la coarnele plugului şi coada vacii, din fabrici şi uzine şi după un instructaj sumar obţineau diferite grade şi erau trimişi în misiuni externe. Acest lucru a dat prilejul lui Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru al României, să ironizeze acest lucru şi în stilul caracteristic să afirme: ”Ştiţi ce-o să se întâmple dacă puneţi căcat pe umerii unui ofiţer conspirat pe care îl aveţi în clădirea asta? Până şi acoperişul şandramalei o să miroase a latrină”.

În termeni de specialitate, în România, noţiunea de defector-transfug cuprinde, în primul rând, ofiţerii de securitate aflaţi în misiune în afara graniţelor statului român şi care au refuzat înapoierea în ţară, solicitând azil politic. O altă categorie se referă la foştii ofiţeri ai organelor de Securitate care, după trecerea în rezervă, profitând de ocazia unor excursii în Occident, au refuzat înapoierea în ţară. Tot în categoria defector-transfug intră şi informatorii Securităţii, care au cerut azil politic în ţările occidentale, unii dintre ei chiar şi pe spaţiul sovietic. Numărul acestora este de ordinul sutelor.


În luna ianuarie 1989, Dan Aurel Măgureanuavea gradul de căpitan şi ocupa funcţia de ofiţer de contrainformaţii militare la Centrul Militar Judeţean (CMJ) Satu-Mare. Era absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri activi ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, specialitatea militară ”Grăniceri”.

La începutul carierei militare a fost şef de pichet pe frontiera de vest, cu Ungaria, în zona Petea. Din această funcţie a fost transferat la Departamentul Securităţii Statului, la Direcţia 4-a, Contrainformaţii Militare în funcţia de ofiţer CI la CMJ Satu-Mare. Tatăl acestuia, notarul de stat şef Măgureanu se trăgea din judeţul Bistriţa-Năsăud, dintr-o comună de pe Valea Someşului şi făcea parte din nomenclatura Comitetului Judeţean al PCR Satu-Mare, fiind un om de vază a oraşului şi judeţului, cu o situaţie materială extrem de bună la standardele timpului.

Centrul Militar Judeţean Satu-Mare, nu era o unitate operativă a armatei, datele şi informaţiile gestionate de această structură militară nefiind de un interes deosebit pentru un serviciu de informaţii, ele se refereau în special la încorporările militarilor în termen, dar şi la gestiunea rezerviştilor în cazul unui conflict. Ca ofiţer de contrainformaţii militare, cpt. Dan Aurel Măgureanu nu avea accest direct la aceste informaţii, el acţiona practic pentru protecţia acestora. De asemenea, acesta avea în legătură o reţea informativă folosită pentru a controla contrainformativ obiectivul de care răspundea, formată din cadre militare, dar şi persoane civile.

Contextul internaţional al începutului de an 1989 era unul destul de complex, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile cu Ungaria. Se înmulţiseră la un nivel destul de îngrijorător cazurile celor care trecuseră ilegal în Ungaria, astfel că în câteva locaţii din apropierea frontierei ungurii deschiseseră tabere de refugiaţi în care îi primeau pe cei care fugeau din România, despre care securitatea dorea să afle cât mai multe date.

Defectarea cpt. Dan Aurel Măgureanu a fost o surpriză pentru mulţi oameni, în special pentru foştii lui colegi de la grăniceri, dar şi pentru cei de la Centrul Militar sau din celelalte unităţi militare din garnizoana Satu-Mare. Pe bună dreptate, mulţi s-au întrebat ce putea să vândă fostul CI-ist la unguri, având în vedere funcţia pe care o ocupa. El putea fi interesant pentru un serviciu de informaţii, doar din poziţia pe care o avea, de ofiţer de contraspionaj. Conform unor surse din serviciile de informaţii, bagajul informaţional al defectorului Măgureanu era aproape egal cu zero, nu avea ce să vândă ungurilor şi nici altui serviciu de spionaj. În cadrul direcţiei de contrainformaţii militare era practic una din ultimele verigi din mecanismul acesteia.

Momentul efectiv al defectării pare desprins dintr-un film cu spioni şi care denotă că s-a acţionat în baza unui plan elaborat din timp, la secundă. Ca fost ofiţer de grăniceri. cpt. Dan Aurel Măgureanu era cunoscut de ofiţerii de grăniceri din PCTF Petea şi de vameşii români dar şi unguri. Prezenţa lui în vamă era una care nu trezea nici o suspiciune, având în vedere şi calitatea lui de ofiţer de contrainformaţii militare, iar în zilele premergătoare trecerii ilegale a frontiere acesta era văzut zilnic la diferite ore în punctul de trecere. La ora stabilită, lumina s-a stins în partea maghiară, iar Măgureanu, cu un simplu pas, a trecut frontiera şi a dispărut. După câteva minute, la reaprinderea luminii unul dintre martori a relatat că a auzit demararea unei maşini în trombă.

Ulterior s-a aflat că, în cursul aceleiaşi zile, cpt.Dan Aurel Măgureanu a fost scos din Ungaria în Austria şi de aici transportat la o bază americană din Germania, pentru a fi supus procedurilor ”Defector program” de către americani.

A urmat o anchetă la sânge, era vorba de defectarea unui ofiţer de contrainformaţii militare, un caz unic în rândul defectorilor români. Ca efecte colaterale, inclusiv tatăl defectorului, notarul Măgureanu, a avut de suferit prin marginalizarea din poziţiile avute, şi mai mult, a fost cercetat şi băgat la puşcărie pentru nişte vini imaginare.

Ancheta cu privire la ofiţerul Măgureanu, dosarul penal nr.213/P/1989, s-a făcut cu o celeritate neobişnuită. În 11 iunie 1989 Tribunalul Militar Bucureşti, preşedinte col. Gică Popa (cel care i-a condamnat la moarte pe Nicolae şi Elena Ceauşescu), prin sentinţa nr. 34 l-a condamnat pe cpt. Dan Aurel Măgureanu la 25 de ani de închisoare pentru trădare şi transmitere de secrete şi degradare militară.

Nu mult după lovitura militară de stat din decembrie 1989, Dan Aurel Măgureanu şi-a făcut apariţia în Satu-Mare. A urmat un proces rapid de rejudecare a cazului, fiind exonerat de orice culpă. O perioadă de timp, fostul contraspion militar român Dan Aurel Măgureanu a cochetat cu jurnalismul, fiind directorul unui ziar local. Ulterior, acesta a dispărut din peisaj, intrând într-un anonimat probabil impus.

Sigur, întrebările legate de gestul lui Dan Aurel Măgureanu din luna ianuarie 1989 rămân. A fost un defector ”rău” sau unul ”bun”? Unii dintre foştii lui colegi, spun totuşi că ”defectarea” acestuia ar fi făcut parte din scenariul premergător al evenimentelor din decembrie 1989. Şi acest lucru s-a petrecut în condiţiile în care tatăl acestuia a fost sacrificat. Cine poate şti? În tenebroasa lume a serviciilor secrete, nimic nu este ce pare a fi.

Doru Costin

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ