Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a decis să deschidă o nouă afacere. Conducerea Universităţii a stabilit înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată pentru a putea produce şi comercializa băuturi alcoolice. Astfel şi-a propus să intre pe piaţa de vin, bere şi cidru.

Până acum, berea Student şi vinul USAMV erau ambalate şi etichetate, oferite cadou sau puse pe masă doar la petrecerile universităţii, potrivit TVR.

„Pentru a le putea valorifica, era necesar să avem un SRL care să poată primi dreptul de a putea vinde legal, cu accize şi-aşa mai departe.  Dar cu siguranţă acel SRL va fi folosit şi pentru alte produse alimentare, de patiserie, de carmangerie.”, a declarat rectorul USAMV Cluj, Cornel Căţoi.

Administrator a fost numit un asistent universitar.

„Toate produsele sunt realizate la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, împreună cu studenţii acestei facultăţi, în staţiile noastre pilot.  Pe cât posibil încercăm să folosim materii prime locale.”, a declarat administratorul companiei, Lucian Cuibus.

Universitatea produce deja pâine, mezeluri şi lactate, pe care le comercializează într-un magazin din incintă.

„Vom merge pe produse în general bio sau tradiţionale, cu mare calitate, probabil cu un preţ mai mare decât ce găsim în supermarketuri, dar cu o valoare biologică şi alimentară ridicată.”, a completat rectorul Cornel Căţoi la TVR 1.

3 COMENTARII

  1. Poveşti cu peşti! Afară-i vopsit gardul……..înlăuntru-i leopardu!
    Ar vrea multe rectorul Cătoi, dar cum rectorii dinainte (Mărghitaş şi Pamfil) au vândut tot ce se putea vinde din USMAV mai trebuie să curgă multă apă pe Someş!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.