Conducerea USR Cluj a dat publicităţii o scrisoare deschisă prin care cere liderilor PSD Cluj şi ALDE Cluj să exprime public o poziţie privind protestele ce au scos zeci de mii de români în stradă.

Redăm integral scrisoarea:

”Scrisoare deschisă către PSD Cluj şi ALDE Cluj: Cereţi retragerea Ordonanţei de Urgenţă nr. 13/2017. În aceste zile tăcerea înseamnă complicitate! Către PSD Cluj, ALDE Cluj În atenţia domnului Gabriel Horia Nasra, doamnei Steluţa Cataniciu, domnului Mircea Irimie

Filiala locală USR Cluj solicită public organizaţiilor PSD Cluj și ALDE Cluj să ceară de îndată Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 de modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Solicităm organizaţiilor judeţene ale celor doua partide, precum și fiecărui membru al acestora, să nu ignore protestele zecilor de mii de clujeni și a sutelor de mii de români din toată țara care își manifestă dezaprobarea faţă de această procedura toxică ce clatină din temelii justiţia in România. Cerem conducerii celor două partide respectarea statului de drept!

Salutăm decizia unor membrii PSD și ALDE din țară de a se alătura protestului românilor, de a respecta principiile democrației mai presus de disciplina dictatorială a actualei conduceri, înțelegând mecanismul de creare și implementare a unei ordonanțe și efectele acesteia pe termen mediu sau lung!

Încrederea pe care v-au acordat-o alegătorii la recentele alegeri vă dau dreptul să legiferați și să guvernați, dar nu discreționar. Voturile primite pe 11 decembrie 2016 nu sunt un cec în alb și nu legitimează acțiunile din ultimele zile.

Vă solicităm să vă exprimați public poziția. În aceste zile, tăcerea înseamnă complicitate,

USR Cluj”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.