Va fi economia lovită de disputele politice?

33

Analiștii celei mai mari firme de analiză și informații economice ne prognozează o creștere economică de 4,2% în acest an și de 3,6%, anul viitor.

Situația politică din România nu va avea un impact semnificativ asupra nivelului robust al creșterii economice actuale, care ar putea atinge un vârf în 2017 și ar putea încetini în 2018, a declarat, Maximilien Lambertson, analist la The Economist Intelligence Unit, potrivit Agerpres.

„Măsura PSD de a-l înlocui pe Grindeanu (premierul Sorin Grindeanu, n.r.) va reorienta atenția asupra competenței și eficacității Guvernului, în special în ceea ce privește sustenabilitatea politicilor sale fiscale pro-ciclice și încercărilor de dezincriminare a anumitor infracțiuni de corupție. Deși este șocant ca un partid de guvernământ să-l înlocuiască pe prim-ministru abia după șase luni de mandat, firmele românești, consumatorii și investitorii au fost pregătiți pentru acest tip de instabilitate politică de la declanșarea protestelor de masă din februarie. În sprijinul acestui punct de vedere, prima de risc pentru România (Romanian sovereign credit default swap rates) deși este mai mare decât în septembrie 2016 rămâne cu mult sub nivelul anterior anului 2015. Din aceste motive, nu ne așteptăm la un impact semnificativ asupra nivelului robust al creșterii economice actuale, care ne așteptăm să atingă un vârf în acest an și să încetinească în 2018, în principal datorită faptului că economia se confruntă cu constrângeri de capacitate”, a spus Maximilien Lambertson.

Acesta afirmă că economia României ar urma să crească în acest an cu 4,2% și cu 3,6% în 2018.

„Leul s-a depreciat ușor față de euro astăzi (joi n.r.), pe fondul știrilor care au ieșit de la Guvern. Am putea vedea deprecieri moderate în acest an, determinate de incertitudinea din jurul politicii fiscale și de adâncirea deficitul de cont curent pentru a satisface cererea internă în plină expansiune, dar ne așteptăm ca cel mai probabil leul să se aprecieze față de euro decât să existe o scădere accentuată determinată de riscul politic”, a menționat Lambertson.

PSD și ALDE au decis miercuri să retragă sprijinul politic acordat Guvernului condus de Sorin Grindeanu, invocând performanțele slabe ale Cabinetului, hotărâre în urma căreia miniștrii și-au depus joi demisiile la Secretariatul General al Guvernului. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că va renunța la funcție imediat după demisia liderului PSD, Liviu Dragnea.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ