Comisia de muncă din Senat a respins miercuri un articol din proiectul legii salarizării unitare care prevedea acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat.Senatorul PMP Dorin Bădulescu a solicitat, în cadrul dezbaterilor, ca de acest spor să beneficieze toate persoanele cu handicap pentru a nu se crea discriminări.

„Credeţi că merită doar persoanele cu handicap vizual sau toate persoanele cu handicap? Că şi aici poate comporta o discuţie. Creăm o discriminare între tipurile de handicap. (…) Cei care au handicap vizual beneficiază, cei care au alte tipuri de handicap nu vor beneficia”, a afirmat Bădulescu, potrivit Agerpres.

În replică, ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, a susţinut că sporul pentru persoanele cu handicap vizual este deja prevăzut în legislaţie.

„Aşa a fost prevăzut şi până acum în legislaţie. (…) Am considerat că persoanele care au dizabilităţi trebuie să fie integrate, să nu se facă niciun fel de discriminare faţă de celelalte persoane. (…) Toate persoanele cu dizabilităţi beneficiază de nişte scutiri care sunt prin Codul fiscal şi considerăm că nu vrem să facem o altă formă de discriminare. O persoană fără un picior poate să lucreze foarte bine la un birou, nu e niciun fel de problemă”, a spus ministrul.

La rândul său, senatorul USR Florina Presadă a propus, printr-un amendament, eliminarea sintagmei „vizual” din textul articolului.

„Am înţeles că în legislaţia din România nu am introdus încă termenul de dizabilitate. Eu zic să păstrăm termenul de handicap tocmai pentru a avea un punct de referinţă legal şi să eliminăm ‘vizual’ din textul articolului, pentru că acolo spunem clar ‘handicap grav sau accentuat’. E foarte simplu”, a susţinut Presadă, însă amendamentul său a fost respins.

Preşedintele Comisiei de muncă, Ion Rotaru (PSD), a anunţat că va susţine în plen articolul din lege referitor la acordarea sporului pentru persoanele cu handicap vizual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.