Peste 30 de spitale din ţară vor fi dotate cu echipamente medicale de imagistică, precum computer tomograf, rezonanţă magnetică nucleară şi sisteme informatice PAC, informează Ministerul Sănătăţii. Valoarea contractelor se ridică la 19,8 milioane de euro.

Minsiterul Sănătăţii va semna în ianuarie contracte pentru dotarea cu echipamente de radioterapie a altor trei centre de radioterapie din ţară, respectiv Spitalul Municipal Oradea, Spitalul Judeţean Craiova şi Institutul Oncologic prof. dr. I. Chiricuţă Cluj Napoca.

În primul trimestru al acesui an este pregătită lansarea de achiziţii pentru: reabilitare buncăr pentru secţia de radioterapie din Institutul Oncologic prof. dr. I. Chiricuţă Cluj Napoca, extinderea şi modernizarea secţiilor UPU din spitalele judeţene Braşov şi Oradea, achiziţia serviciului de asistenţă tehnică privind supervizarea lucrărilor de construcţii pentru toate investiţiile în infrastructură de sănătate incluse în proiect, finanţat de către BIRD, precum şi achiziţia a 100 de autovehicule de transport pacienţi.

De asemenea, în această lună, printr-o finanţare acordată de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), vor fi efectuate recepţiile finale la lucrările realizate la două secţii de neonatologie din maternităţile din Sibiu şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, precum şi receptia lucrărilor la secţia de neonatologie din maternitatea Braşov. Tot în cadrul acestui proiect a fost lansată procedura de achiziţie pentru 76 de mese de naşteri din 15 maternităţi, iar în luna martie va fi făcută recepţia finală a lucrărilor de la secţia de neonatologie din maternitatea Cluj.

„Este o veste foarte bună! Guvernul României respectă statutul de excelență în medicină al județului Cluj și sprijină dotarea cu echipamente a unităților medicale” a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.