Potrivit unui studiu economic, Universitatea Sapientia din Cluj a încheiat anul trecut cu profit de 3,22%.

Universitatea Sapientia a încheiat anul 2016 cu venituri totale de 37,8 milioane lei, cu 8,42% mai mari decât cele din 2015. Universitatea Sapientia revine pe excedent în 2016. Astfel că, de la o pierdere de 783.077 lei în 2015, Universitatea Sapientia ajunge în anul 2016 la excedent de 1,21 milioane lei. Pe cale de consecinţă, Universitatea Sapientia încheie anul 2016 cu profitabilitate de 3,22%.

Potrivit economica.net, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir înregistrează o premieră negativă: intră pe pierdere, după ce în anul precedent (2015) avusese marjă de profit de aproape 11%!

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir a avut în 2016 venituri totale de 30,87 milioane de lei, în scădere continuă din anul 2011 încoace.
Veniturile încasate de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir în anul 2016 sunt cu 9% mai mici decât cele din 2015.

2016 este primul an în care Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir merge în pierdere.
Concret, în anul 2016, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir intră pe pierderi, în valoare de 838.591 lei, după ce în anul 2015 avusese o marjă de profit de 10,96%.

În 2016, Universitatea Avram Iancu din Cluj încheie 2016 cu o creștere a veniturilor la 718.775 lei.

Veniturile totale ale Universităţii Avram Iancu din Cluj cresc la 718.775 lei şi sunt cu 15,21% mai mari decât cele din 2015. Universitatea Avram Iancu continuă pe pierdere, care ajunge la 194.236 lei în anul 2016, şi e cu 0,81% mai mare decât cele din 2015.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.