„The Shape of Water”, o poveste de iubire fantastică regizată de mexicanul Guillermo del Toro, a triumfat duminică seară la cea de a 90-a ediţie a premiilor Oscar, cu patru statuete, o gală aniversară marcată de discursuri antihărţuire şi antidiscriminare, relatează AFP.

Filmul a primit premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, Guillermo del Toro, cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună scenografie. Dunkirk s-a aflat pe locul al doilea, cu trei premii tehnice, iar alte patru filme au obţinut câte două Oscaruri, printre care şi „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”, cu două distincţii importante pentru Frances McDormand (cea mai bună actriţă) şi Sam Rockwell (cel mai bun actor în rol secundar).

„Am crescut în Mexic, credeam că asta nu mi se va întâmpla niciodată”, a declarat Del Toro, în vârstă de 53 de ani, laureat al Oscarurilor şi ca producător şi ca regizor. Exprimându-şi speranţa că filmele sale vor genera „empatie către ceilalţi”, el a făcut apel la tinerii cineaşti care vor „să utilizeze genul fantastic pentru a povesti ce se întâmplă astăzi în lume să lovească puternic cu piciorul în poartă”.

A fost o seară frumoasă pentru Mexic. „Coco”, al studiourilor Pixar, un omagiu pentru Sărbătoarea morţilor, a câştigat Oscarurile pentru cel mai bun film de animaţie şi cel mai bun cântec original.

Frances McDormand, în vârstă de 60 de ani, a câştigat al doilea Oscar din carieră după premiul câştigat pentru rolul din drama „Fargo”, 1997.

„V-aş ruga să-mi faceţi onoarea ca toate femeile nominalizate la toate categoriile să se ridice în picioare alături de mine în această sală în seara asta”, a spus Frances McDormand, dând tonul ovaţiilor.

 

„Uitaţi-vă în jur doamnelor şi domnilor, pentru că cu toţii avem poveşti de spus şi proiecte care au nevoie de finanţare”, a adăugat actriţa, care a încheiat cu Oscar sezon al premiilor foarte bogat în distincţii.

Gary Oldman, care a câştigat primul Oscar din carieră pentru rolul Churchill din „Darkest Hour”, a declarat: „Aş vrea să-i mulţumesc mamei mele, care este mai în vârstă decât Oscarul. Ea va avea 99 de ani la următoarea aniversare… Pune ceainicul pe foc, aduc un Oscar acasă.”

Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar masculin i-a revenit lui Sam Rockwell pentru interpretarea rolului unui poliţist rasist din „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”, al britanicului Martin McDonagh.

El le-a mulţumit „tuturor celor care au contribuit la realizarea ‘Three Billboards…’, tuturor celor care nu s-au uitat niciodată la un panou” şi le-a adus un omagiu colegilor din distribuţie Woody Harrelson care a candidat la aceeaşi categorie, şi Frances McDormand, laureata premiului pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Actriţa de 58 de ani Allison Janney le-a eclipsat duminică seară pe Laurie Metcalf şi Mary J. Blige, care au jucat rolurile mamelor din „Lady Bird” şi „Mudbound”.

„Celorlalte nominalizate le transmit că reprezintă tot ce este bun, corect şi uman în această profesie”, a declarat actriţa pe scena Dolby Theater după ce şi-a primit statueta.

Legendarul cineast James Ivory a primit duminică, la 89 de ani, primul său Oscar pentru scenariul filmului „Call Me by Your Name”, o poveste de dragoste homosexuală, adaptată după un roman de André Aciman.

A fost cea de a patra sa nominalizare la Oscar şi prima în calitate de scenarist. „Regula mea numărul 1 în calitate de scenarist care adaptează un roman este de a-i mulţumi autorului său. El a scris o poveste despre prima dragoste şi se află aici în această seară”, a spus pe scena Dolby Theater cineastul californian care a marcat cinematograful prin pasiunea sa pentru India şi satirele sale asupra claselor sociale.

În cadrul ceremoniei Oscarurilor a fost difuzat şi un videoclip care a rememorat un an special, marcat de afacerea Weinstein, mişcarea #MeToo şi mai general de deschiderea Hollywoodului faţă de minorităţi.

Momentul a fost prezentat de Ashley Judd, Salma Hayek şi Annabella Sciorra, trei actriţe care au fost hărţuite sexual şi ameninţate de producătorul Harvey Weinstein, ultima afirmând chiar că a fost violată de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.