Vezi cum a fost descoperit argintul dacic de la Muzeul Sălaj

100

La Muzeul din sălaj se regăsesc unele dintre cele mai valoare comori dacice din România. Un tezaur descoperit de doi copii în spatele casei, trimis mai apoi ca „ofrandă” Elenei Ceaușescu, sau un altul scos la suprafață de sub cadavrul unui câine îngropat de stăpânul său, alături de dovada concretă a falsificării monedelor romane de către daci sunt doar doar câteva exemple din impresionanta zestre reprezentată de tezaurele dacice din argint descoperite de-a lungul timpului în Sălaj.

Cu o suprafață ce îl clasează printre cele mai mici județe din țară și fără resurse naturale din tipul metalelor prețioase, Sălajul are o densitate impresionantă de tezaure dacice din argint, aici fiind scoase la lumină de-a lungul timpului 23 de astfel de tezaure, reprezentând 10% din totalul descoperirilor de acest gen făcute la nivel național, potrivit șefului Secției de Cercetare a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, arheologul Horea Pop, el însuși descoperitor a unor astfel de vestigii.

„În Sălaj au fost descoperite și atestate, pe baza tuturor informațiilor pe care le știu și a descoperirilor pe care le-am făcut chiar eu, 23 de tezaure dacice din argint. Ele numeric sunt multe la o suprafață cum are Sălajul, relativ mică, reprezentând 10% din tezaurele descoperite în România, ceea ce spune ceva despre zonă. Ele cantitativ ajung undeva la 13 kilograme de argint, dar numeric sunt multe și sunt distribuite cu preponderență în jumătatea de vest a Sălajului, în zona depresiunii Șimleului, care în secolele I înainte și după Hristos cu siguranță credem că era o zonă de concentrare mare de cetăți dacice. Majoritatea acestui tip de descoperiri se interpretează că ar fi fost legate de primejdii, deși există și specialiști care afirmă că sunt depuneri rituale, dedicate unor divinități”, precizează, pentru Agerpres, Horea Pop.

Unele dintre aceste descoperiri au o istorie cel puțin inedită, atât în ceea ce privește modul în care au fost descoperite, cât și destinația lor ulterioară. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este povestea celui mai mare astfel de tezaur, descoperit absolut întâmplător de doi copii în anii comunismului și oferit mai apoi de autoritățile județene, într-un gest greu explicabil în zilele noastre, soției fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

„Primul mare tezaur descoperit în Sălaj este cel de la Cehei, care a constat în găsirea, în 1986, a 552 de monede din argint, drahme de data asta, trei brățări, un lanț și o fibulă. Tezaurul se datează undeva la sfârșitul secolului I î. Hr., perioada când Burebista urcă pe tron. Tezaurul are iarăși o istorie neconvențională, fiind găsit de doi băieți, care scoteau lut din spatele casei, pentru a podi o bucătărie de vară. Din păcate, nu sunt chemate autoritățile vremii, băieții ajungând să joace la școală fotbal de masă cu monedele grecești. La sesizarea unor profesori și chiar a copiilor, până la urmă vin organele de la vremea respectivă — Poliția, Securitatea, muzeu, primărie, se face o cercetare amplă și se încearcă recuperarea tuturor pieselor. Tezaurul ajunge la muzeu și numismatul de la Institutul de Arheologie din Cluj de la vremea respectivă, Eugen Chirilă, împreună cu Alexandru Matei, preia în sarcină prelucrarea tezaurului, dar are la dispoziție doar o noapte. De ce nu au mai mult de o noapte la dispoziție? Pentru că prim-secretarul de atunci, Ioan Traian Ștefănescu, intenționa să trimită acest tezaur să fie trimis ca un fel de ‘ofrandă’ Elenei Ceaușescu. El chiar ajunge acolo, într-o cutie specială făcută la fabrica de mobilă din Șimleu Silvaniei”, rememorează Horea Pop întâmplarea din urmă cu trei decenii.

Finalul avea să fie însă unul fericit, pentru că după 1989, toate bunurile de acest tip sunt preluate de Banca Națională și, ulterior, sunt cedate muzeelor de unde au plecat. Tezaurul a ajuns înapoi la muzeul din Zalău, podoabele și 15 monede fiind actualmente în expoziția itinerantă „Aurul și argintul antic al României”, ce va ajunge în acest an și peste hotare, la Debrecen.

Potrivit arheologului menționat, cel mai vechi tezaur dacic din Sălaj a fost descoperit pe Măgura Moigradului și se află la un muzeu din Viena. Sunt doar trei fibule de prins haina, din argint, precum și un lanț din verigi din sârmă de argint. Un alt tezaur, care se păstrează tot la Viena, este cel de la Marca, format din două torquesuri — colane din argint, unul cu terminație în formă de cap de șarpe.

„Sunt spectaculoase, însă au ajuns, datorită conjuncturilor și realităților istorice de atunci, în muzee din alte țări. Nu sunt detalii privind descoperirea celor două tezaure. În 1968, un alt tezaur descoperit undeva în perioada interbelică la Sărmășag ajunge o parte la Cluj și o parte la Muzeul Național Maghiar”, susține arheologul.

Cel mai vechi tezaur ce se află încă în posesia muzeului este cel de la Stâna, datat undeva în secolele II-III î.Hr. și care are monede cu o greutate impresionantă, de circa 12 grame.

„Ele sunt numite tetradrahme, pentru că au de patru ori greutatea unei monede macedonene, drahma. Dacii, când au emis această monedă, copiind-o pe cea macedoneană, au încercat să îi scadă un pic din greutate, adică în loc să aibă 16 grame avea doar 12 grame. Din păcate, moneda nu a avut un succes prea mare pe piață, dacii renunțând treptat la ea. La vremea aceea, fiind o monedă relativ mare, nu era așa cerută, nu puteai să faci schimburile corespunzător și atunci s-a adoptat o altă monedă, din coloniile grecești, drahma, care avea o greutate de circa 3,5 grame și care era mult mai bună la realizat schimburi. Aceste monede au circulat în perioada secolelor III-I î. Hr.. Mai apoi, datorită cuceririi coloniilor grecești de către romani, drahma este înlocuită cu denarul republican roman, care este un pic mai greu și care este adoptat automat de către daci. Ba mai mult, este și falsificat”, afirmă Horea Pop.

De altfel, cercetările arheologice au scos la lumină, în Sălaj, o dovadă unică la nivel național, cel puțin până în prezent, privind modul în care dacii realizau falsificarea monedelor romane, topind originalele și producând monede identice ca formă, dar cu o greutate mai mică.

„Ceea ce este interesant, la noi s-a găsit o dovadă de astfel de replicare a monedelor romane, din argint, la Șimleu Silvaniei, în punctul Cetate, în atelierul metalurgic descoperit în arealul acropolei dacice. În atelier se realizau atât unelte, arme, ustensile din fier, podoabe din bronz, argint și chiar și aur, dar pe lângă toate acestea s-a falsificat și moneda romană. Maniera prin care se realizau aceste replici fidele ale monedei romane este unic, deocamdată, în Dacia, în România actuală. Este realizat prin metoda cerii pierdute, un procedeu mai interesant. Nu s-a făcut ca în alte centre, unde ștanțele de batere a monedei erau realizate de un meșter gravor, ce copia fidel moneda care se dorea a fi imitată. La Șimleu se copia prin mulaj moneda și în acel tipar se turna ceară. Ceara la rândul ei era imersată în lut fluid, ce era uscat și apoi, în acel înveliș de lut întărit se turma argintul. Se numește metoda cerii pierdute, pentru că în momentul turnării argintului, ceara se pierdea, se evapora. După răcire, era spartă crusta și rezulta moneda. Se făceau mai multe monede odată. Era un con de turnare, canalul de scurgere, urma moneda, iarăși un canal de scurgere și alte monede, nu știm câte. La Șimleu am descoperit doar conul de turnare, canalul de scurgere, moneda și canalul spre următoare monedă. Datorită răcirii argintului, el nu s-a mai distribuit la ultima monedă, în ordinea umplerii tiparului și atunci a rezultat un rebut. Metoda cerii pierdute e preluată din lumea celtică”, precizează sursa citată.

Dând dovadă de o ingeniozitate deosebită, dacii produceau monede mai ușoare, pentru a putea realiza mai multe bucăți din aceeași cantitate de argint, în condițiile în care acest metal prețios nu se găsea pe plan local.

„Care era de fapt afacerea? Odată vorbim de o economie monetară, deci era nevoie de monedă pentru schimb. În absența unor resurse de argint pe plan local, ne-am tot întrebat care a fost sursa pentru monedele descoperite aici? Teoretic, ele sunt identice cu originalele și nu se deosebesc de cele realizate de gravor, unde există erori de copiere la ștanțe. În urma cântăririi unui tezaur descoperit tot la Șimleu Silvaniei am observat că o parte din ele erau cu mult sub greutate originalelor. Ele trebuiau să aibă patru grame și ele aveau sub 3,5 grame. Am observat că au structură moleculară deosebită, sunt mai poroase și deci mai ușoare. Tiparul nefiind centrifugat, pentru ca metalul să aibă densitate normală, argintul avea o densitate mai mică și monedele erau mai ușoare. Prin acest procedeu, la opt monede turnate se obținea un beneficiu de o monedă. Atunci am ajuns la concluzia că scoteau din circulație monedele mai uzate, care nu mai erau dorite în lumea lor și acele monede erau topite și returnate după modele impecabile, doar că rezultatele erau cu cel puțin jumătate de gram mai ușoare ca originalele. Teoria este confirmată de tezaurul descoperit în 1997, în podeaua atelierului metalurgic pe care îl cercetăm, la Șimleu Șilvaniei. E vorba de 54 de monede, care se vede că sunt foarte circulate, din argint bun. Ele sunt, de fapt, materia primă pentru monede care urmau să fie turnate. În altă campanie am descoperit pe Dealul Cetății un tezaur în care erau monede cu greutate mult mai mică”, menționează șefului Secției de Cercetare a Muzeului Județean Zalău.

În opinia sa, în zona dealului Măgura din Șimleu Silvaniei, unde a existat o importantă cetate dacică, au funcționat mai multe ateliere metalurgice în care se produceau atât monede, cât și ustensilele și uneltele necesare vieții de zi cu zi. Cercetările într-un astfel de atelier au dus la descoperirea unui alt tezaur, ascuns sub cadavrul unui câine.

„În zona de extindere, pe care vroiam să o traseze pentru un atelier metalurgic ce urma să îl cercetez, era o săpătură recentă. Era pământ proaspăt săpat, iar dacă călcam pe movilița de pământ se lăsa pământul și se ridica la loc. În cele din urmă am aflat că un bătrân din zonă și-a îngropat acolo câinele, care murise în iarna respectivă. Asta însemna că era de vreo trei luni în pământ. Am scos câinele, l-am îngropat în altă parte și am putut să săpăm. La 20 de centimetri adâncime am găsit un tezaur. Dacă cel care a îngropat câinele săpa mai adânc, găsea el tezaurul. Dacă noi aveam rețineri în a scoate câinele, rămânea acolo tezaurul. E o ‘loterie’. Suntem un pic legați la ochi, dar totuși, în general, ne ghidăm după principii științifice”, precizează Horea Pop.

Trecând în revistă o parte din totalul celor 23 de tezaure dacice din Sălaj, arheologul încearcă să ofere și o explicație privind numărul mare al unor astfel de vestigii în acest județ.

„De ce sunt atât de multe tezaure din Sălaj? Sălajul e un județ mic și sărac în resurse. Nu avea resursele pe care le doreau cei de atunci. Nu aveai sursă de argint, de aur, dar în schimb era așa de bine poziționat încât, vrând-nevrând, toți trebuiau să treacă prin el și atunci au speculat acest lucru. Căile comerciale întreținute și păzite erau aducătoare de profit. În absența altor resurse, ei trăiau din așa ceva, din acea taxă de protecție, pentru că putem presupune că așa ceva era. Nu întâmplător avem acest număr mare de tezaure, care e depășit doar de cele descoperite în zona Munților Orăștiei. Șimleu Silvaniei este al doilea, după Sarmizegetusa Regia, ca densitate de tezaure dacice”, conchide sursa citată.

Cele mai reprezentative descoperiri numismatice, alături de o serie de podoabe purtate de-a lungul timpului, sunt prezentate în cadrul expoziției Muzeului Județean Zalău, în Sala Tezaurului. Aici vizitatorul poate admira, într-un ambient aparte, podoabe din Epoca bronzului și bare de bronz în formă de verigă deschisă, folosite ca mijloace de plată înainte de apariția monedei, monede și podoabe dacice din argint, dar și monede și podoabe din epocile romană și medievală.

LĂSAȚI UN MESAJ