avion wizz air

Compania aeriană Wizz Air că serviciul spre Liverpool va fi întrerupt din data de 27 octombrie 2017, iar rutele din Craiova spre Londra Luton, Madrid şi Roma au fost optimizate „conform cerinţelor pieţei”.

Reprezentanţii Aeroportului Craiova au anunţat recent că Wizz Air va renunţa, în sezonul de iarnă, la cursa Craoiva-Liverpool, iar pe alte rute va scădea numărul şi frecvenţa zborurilor. În completare, reprezentanţii companiei aeriene transmit că Wizz Air „monitorizează constant performanţele rutelor sale pentru a permite celor mai populare dintre ele să beneficieze de cele mai mici tarife posibil”.

Astfel, „pentru orarul de iarnă 2017-2018, rutele din Craiova spre Londra Luton, Madrid şi Roma au fost optimizate confirm cerinţelor pieţei, în timp ce serviciul spre Liverpool va fi întrerupt din data de 27 octombrie 2017”. Pasagerii cu rezervări afectate de această schimbare „sunt informaţi de situaţie şi li se oferă rambursare completă, WIZZ credit sau, gratuit, o nouă rezervare”, precizează compania aeriană.

Potrivit Wizz Air, începând cu orarul de vară 2018, în sezonul de vârf, capacitatea va fi distribuită către alte rute printre care Madrid (trei frecvenţe săptămânale) şi Milano Bergamo (cinci frecvenţe săptămânale).

„Ne păstrăm angajamentul faţă de pasagerii noştri din România şi vom depune eforturi ca şi pe viitor să sprijinim industria aviatică, oferind în acelaşi timp oportunităţi de călătorie cu adevărat accesibile în reţeaua WIZZ din Craiova, care cuprinde acum 10 rute către 6 ţări din Europa”, se arată în nota remisă de Wizz Air.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Craiova, Wizz Air a făcut unele modificări în orarul de iarnă 2017-2018 pentru baza aeriană din Craiova.

Astfel, cursa Craiova-Liverpool va fi retrasă, iar frecvenţa curselor Craiova – Londra Luton va fi scăzută, începând din 7 ianuarie 2018, de la şapte la şase

În acelaşi timp, frecvenţa curselor Craiova-Barcelona va scădea de la două la una, începând din 29 octombrie, zborul fiind operat doar duminică.

De asemenea, din 3 noiembrie va scădea frecvenţa curselor Craiova-Madrid de la două la una, zborul fiind operat in zilele de vineri.

Tot administratorii Aeroportului Craiova au mai anunţat că începând cu data de 10 ianuarie 2018 va scădea frecvenţa curselor Craiova-Bologna de la trei la două, zborurile fiind operate în zilele de marţi şi sâmbătă, ca şi a curselor Craiova – Roma Ciampino de la trei la două, zborurile fiind operate în zilele de marţi şi sâmbătă.

Frecvenţa curselor Craiova – Milano Bergamo scade de la patru la trei începând cu data de 13 ianuarie 2018, zborurile fiind operate în zilele de miercuri, vineri şi duminică.

Pentru celelalte curse – Paris Beauvaix, Tel Aviv, Koln şi Veneţia Treviso – frecvenţa zborurilor va rămâne nemodificată, au mai anunţat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.