Venezuela, Arabia Saudită și Irak ocupă primele locuri în clasamentul celor mai bogate țări din punct de vedere al zăcămintelor de petrol, potrivit unei analize realizate de publicația internațională de profil Energy Digital.

Capul de afiș revine Venezuelei, unde, în 2011, președintele de atunci, Hugo Chavez, a anunțat că există zăcăminte dovedite de 297 de miliarde de barili, ceea ce a făcut ca statul sud-american să depășească liderul mondial de până atunci, Arabia Saudită, cu mai mult de 30 de miliarde de dolari.

Deși Venezuela continuă să fie unul dintre cei mai importanți furnizori ai Statelor Unite, dezvoltarea câmpurilor petrolifere a fost afectată de turbulențele politice. Pentru populație, prețul carburanților a fost subvenționat în mod artificial, astfel că producția a scăzut dramatic, ca urmare a fondurilor insuficiente pentru modernizarea infrastructurii energetice.

Pe locul doi, se situează Arabia Saudită, cu rezerve dovedite de țiței brut de 267 de miliarde de dolari, adică o cincime din rezervele totale mondiale. Deși la nivelul țării sunt peste 100 de perimetre mari, jumătate din aceste rezerve sunt concentrate în opt câmpuri uriașe, inclusiv în Ghawar Field, cel mai mare din lume.

Irakul se află pe poziția a treia, cu rezerve oficiale de 143 de miliarde de barili. În sector se vorbește, însă, de o descoperire uriașă de 350 de miliarde de barili, care ar aduce țara pe primul loc în acest top. Însă, din cauza ocupației militare, statisticile oficiale nu au mai fost revizuite din 2001.

Pe următoarele două locuri sunt Canada și Iran, cu rezerve de aproximativ 150 de miliarde de barili fiecare, respectiv cam 10% din rezervele totale dovedite de petrol ale omenirii. Iran este și al patrulea mare producător de petrol din lume și al doilea din cadrul OPEC, după Arabia Saudită.

Locul șase este ocupat de Kuwait, cu rezerve de 104 miliarde de barili, cea mai mare parte dintre ele aflându-se în perimetrul Burgan, al doilea cel mai mare din lume de petrol convențional.

Urmează Emiratele Arabe Unite, cu 98 de miliarde de barili, o țară mică, dar cu vaste zăcăminte. Tot aici găsim al treilea perimetru ca mărime din lume, numit Zakum.

Federația Rusă se clasează pe locul opt, după ce a fluctuat mai mulți ani în sus și în jos în acest top, ca urmare a unor factori, precum căderea fostei Uniuni Sovietice, privatizarea industriei, fluctuațiile prețului sau utilizarea noilor tehnologii care a revitalizat producție în câmpurile vechi. Astăzi, Rusia este cel mai mare producător de petrol din lume și, totodată, cel mai mare exportator la nivel mondial.

Aflată pe locul nouă, Libia are cele mai mari rezerve din Africa, respectiv 77 de miliarde de barili. Pentru că este localizată aproape de Europa și datorită costurilor scăzute de extracție, Libia a fost atractivă pentru investitorii străini. Totuși, neînțelegerile și sancțiunile din ultimii ani au lăsat țara mai degrabă neexplorată.

Kazahstanul este statul care închide top 10 al țărilor cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu 49 de miliarde de barili. În această țară există peste 200 de perimetre petrolifere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.