Chinurile lui Arpi Gabos, un bărbat din comun Cojocna, venite din partea fraţilor săi par a nu se mai încheia. I-am aflat povestea la finele anului trecut şi am consemnat-o în paginile Gazetei de Cluj, după o bătaie încasată de la aceştia, pe 11 decembrie 2016.  Însă luni, 29 mai, 2017 acesta s-a prezentat din nou la I.M.L. Cluj cu buza ruptă şi speranţele parcă mai năruite decât oricând. Mărturiseşte că, în ciuda plângerii sale penale depusă la şeful post din comună, nea Petrică, acesta i-a spus că are atât de mult de lucru încât nu a apucat să se ocupe de cazul său. Însă, în timp ce aşteaptă să i se facă dreptate îl vede pe fratele său, Attila, pe terenul acestuia cum coseşte şi balotează.

 

“Mi-am filmat tot timpul necazurile şi bătăile”

Pleoştit, Arpad spune că la această oră este chinuit din ce în ce mai rău de către cei doi fraţi ai săi, Attila şi Tibi.  Duce cu aceştia un război de lungă durată pentru un teren şi o parte din casa părintească, pe care mama i-a vândut-o fratelui său, Attila, dar şi după ce şi el fusese zăpăcit, săptămâni la rândul, de către cei doi, ca să-şi dea consimţământul şi să renunţe la partea sa. Arată, totuşi, că dacă s-ar dovedi mai “înţelept” acum şi ar ceda presiunilor fraţilor săi şi-ar pierde până şi ultima sursă de existenţă, ferma de animale – cu 50 de capete de bovine – pe care a înfiinţat-o în 2008 împreună cu Attila, inclusiv contractul de furnizarea a laptelui la stat, iar familia sa ar rămâne muritoare de foame. Cu prilejul penultimei sale “incursiuni” la I.M.L., cea din decembrie 2016, acesta povestea că, atunci, fraţii i-au blocat accesul tractorului în incinta fermei, cu gunoi de grajd, i-au înfundat conducta pentru eliminarea dejecţiilor, totul culminând cu blocarea tractorului său spre baraca proprietate personală şi cu o bătaie cruntă încasată din partea lor : “Când am tras tractorul în curtea casei părinteşti m-am trezit cu intrarea blocată de acea tocătoare. Iar când am coborât, Attila a scos un lanţ şi a dat să mă lovească în cap cu el, însă am reuşit să mă feresc. După ce-au văzut că nu m-au atins au sărit la mine cu pumnii, înarmaţi cu acelaşi lanţ şi m-au înfăşurat cu el.  Attila a început să mă bată rău de tot, în timp ce Tibi mă  ţinea ca să nu pot riposta. M-a şi muşcat urât, la un deget, Attila, însă şi eu l-am muşcat de mână când mi-a băgat pumnul în gură”. Arată acum că toate fuseseră consemnate pe telefonul său mobil, scump şi performant, pe care l-a avut deţinut până la cea mai recentă bătaie, cea de duminică 28 mai 2017, când acesta i-a fost confiscat şi distrus. Tot atunci, în decembrie, mărturisea că nu se aştepta la atâta nerecunoştinţă din partea lui Attila, fiindcă în anul 2007 i-a salvat viaţa – nu şi piciorul, însă – după ce acesta şi l-a prins la o culegătoare de porumb: “M-am chinuit timp de aproape două ore ca să i-l scot din trapă şi tot eu am fost cel care l-a purtat şi prin spitale, doi ani de zile, perioadă în care a suportat nouă operaţii. De asemenea, el şi fratele m-au convins să renunţ, în scris, împreună cu ei la partea mea de moştenire, pentru ca apoi s-o convingă pe mama – care suferă şi de  o boală  psihică – să-l pună pe el unic moştenitor. De aceea cei doi se poartă cum se poartă cu mine, numai ca să plec şi să-mi las munca de o viaţă şi casa părintească. Eu locuiesc în hotar, aici am doar ferma de animale – dar unde să merg şi cine să mă ajute să-mi mut zecile de animale şi să-mi ridic o nouă clădire, plus toate facilităţile necesare pentru o asemenea treabă”? Tot atunci îşi exprima bucuria că verişoarele sale – care deţin jumătate din gospodăria mamei sale – văzând prin ce chinuri trece, au atacat în justiţie actul respectiv şi, după câştigarea procesului, îi vor oferi, gratuit, partea lor.

“Am să-i pregătesc şefului de post o surpriză”

Ultima tărăşenie, cea de săptămâna trecută – mărturiseşte Arpi – a fost pe calapodul celorlalte, însă mult mai “ţintită”. Explică el: “Cineva a intrat cu o maşină în stâlpul de alimentare cu curent electric a grajdului nostru, al meu şi al lui Attila împărţit, cum vă spuneam, în două, după ce ne-am certat – şi ne-a lăsat fără curent. Aşa că eu am adus un generator pentru pompa de apă – făcută de mine în anul 2000 şi aflată în curtea mamei – ca să pot trimite apa la ambele grajduri. Ieri (n.n. – duminică, 28 mai) Attila a venit cu tractorul şi a acoperit cu cupa groapa în care se afla pompa, să nu o pot porni ca să-mi adap animalele. El înainte adusese o cisternă cu apă pentru animalele sale, era rezolvat, deci e clar că a făcut totul intenţionat”. Conform obiceiului său de a-şi consemna pe mobil avatarurile, Arpi a repetat gestul, însă de data aceasta i s-a înfundat: “Când m-a văzut că filmez s-a apropiat de mine şi a prins cablul de alimentare şi l-a rupt de la mijloc, trăgându-l din mâna mea, iar fratele celălalt, Tibi, a sărit la mine şi mi-a luat telefonul din mână, care a căzut pe jos. De acolo l-a luat Attila și l-a distrus imediat, ca să nu pot arăta  nimănui dovada. Apoi a sărit la mine şi mi-a ars un pumn în gură”. Mărturiseşte, de asemenea, că momentul respectiv a fost observat de un sătean, care se afla pe drum, fapt confirmat de către acesta. Declară victima, cu năduf: “Din decembrie, când am făcut plângere penală pe numele lor – atunci am primit o săptămână de îngrijiri medicale – nea Petrică, şeful de post, n-a făcut nimic pentru rezolvarea cazului meu. Mi-a spus că are multe alte treburi ca să se ocupe, însă eu l-am văzut pe frate-meu, şi l-au văzut şi alţii, pe terenul lui, la cosit şi balotat şi mă întreb: cum să-mi facă mie dreptate dacă acesta munceşte pentru el? Oricum, după ce-mi scot din nou certificat, fac din nou plângere – de data asta şi pentru furt şi distrugerea telefonului meu – şi dacă iarăşi nu se întâmplă iarăşi nimic, am să-i pregătesc şefului de post o surpriză”…

Este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat, de data aceasta, patru zile de îngrijiri. “Deşi mama, care-i influenţată de ei, mă tot sfătuieşte să renunţ, vă repet: nu pot să arunc pe fereastră investiţiile de zeci de mii de euro făcute pentru ferma cu cele 50 de vaci. Totodată, am veşti bune de la verişoarele mele, fiindcă procesul lor cu fraţii mei merge bine şi curând sper să intre în posesie, iar actul semnat de mine şi de mama să devină curând nul”, încheie apoteotic bărbatul, după care părăseşte sediul I.M.L. Cluj.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.