Premierul Victor Ponta a declarat joi, cu privire la articolul din ziarul britanic Daily Mail, potrivit căruia România ar urma să preia 7.000 de imigranţi, că nu există la Guvern niciun document oficial cu privire la această cifră.

Întrebat despre articolul jurnaliştilor britanici, care vorbeau despre un plan potrivit căruia România urmează să preia 7.000 de imigranţi, peste numărul de 1785 deja convenit, Victor Ponta a infirmat informaţiile la România TV.„Asta a apărut într-un ziar din Marea Britanie. Nu există la Guvernul României niciun fel de document referitor la această cifră”.

României i-ar reveni să primească 6.937 de refugiaţi, conform cotei sale de 3,7%, potrivit unui plan care ar fi fost întocmit de lideri europeni în vederea distribuirii a 160.000 de refugiaţi pe continent, scrie site-ul tabloidului britanic Daily Mail joi, invocând un document „divulgat” în presă.

Refugiaţii care au ajuns în Italia, Grecia şi Ungaria ar urma să fie distribuiţi între statele membre ale Uniunii Europene (UE), în funcţie de populaţia şi puterea economică a fiecărui stat în parte, scrie Mail Online.

Astfel, Germania ar urma să acorde azil unui număr de 35.000 de refugiaţi, Franţa ar urma să accepte 26.000, iar Spania – 16.000.

„Chiar şi ţări sărace precum Bulgaria şi România ar urma să accepte mii de familii”, comentează site-ul tabloidului britanic, subliniind că Marea Britanie nu va accepta niciun refugiat.

Londra – care a refuzat să accepte aceste cote atunci când au fost propuse iniţial, în mai, scrie site-ul – nu este obligată să facă acest lucru, în pofida faptului că este unul dintre cele mai populate şi bogate state UE.

În cazul în care Londra ar accepta refugiaţi, potrivit cotei sale, ar trebui să primească aproximativ 17.000 de oameni, adică 11% din total.

„Potrivit acestui document divulgat astăzi (joi), în Ungaria se află 54.000 de solicitanţi de azil, în Italia 39.600, iar în Grecia 66.400”, scrie Mail Online.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.