Una dintre problemele majore cu care se confruntă municipiul Cluj-Napoca sunt locurile de parcare. Lipsa acestora reprezintă o adevărată problemă pentru clujeni, iar şoferii sunt amendaţi zi de zi de către poliţiştii locali pentru că îşi parchează maşinile pe marginea drumurilor. Pentru a rezolva problema, administraţia locală vrea să edifice parcări în cartiere, numai că acum oamenii se plâng şi de acest lucru şi invocă diferite motive: că noua parcare le va lua soarele, că va distruge spaţii verzi, că va crea trafic suplimentar sau că le va pune în pericol copiii care merg la şcoala de cartier.


Proiectele de parcări subterane anunţate de primărie în cartiere sunt contestate de riverani. Clujenii au semnalat primarului Emil Boc că planurile de edificare a unor parkinguri supraterane sunt foarte proaste pentru că va scădea calitatea vieţii oamenilor şi le va lua soarele şi puţinul spaţiu liber dintre blocuri.

Pentru realizarea parkingului din Mănăştur, proiectanţii au studiat o zonă de 7 hectare între Primăverii şi Peana, într-un areal cu blocuri de patru şi zece etaje şi o şcoală de cartier şi au propus, în curtea blocului potcoavă de pe Primăverii nr. 8 un parking cu cinci etaje şi 442 de locuri de parcare, plus alte două parcări mai mici într-o a doua etapă a proiectului. În această zonă necesarul de locuri de parcare este de 1000, iar propunerile formulate ar aduce în circa 709 locuri de parcare (în parkingul mare şi în cele două mici) plus desfiinţarea a 164 de garaje. După ce luna trecută, riveranii  din blocul direct afectat de parkingul de pe Primăverii şi-au exprimat dezacordul cu privire la faptul ca parkingul să fie construit lângă blocul în care locuiesc, argumentând că parcarea cu cinci etaje le va umbri locuinţele şi le va aduce doar probleme în zonă.

Situaţia nu s-a schimbat, iar după o lună de când riveranii din Mănăştur au contestat blocurile pentru maşini, clujenii s-au prezentat şi la ultima şedinţă de urbanism ce a avut loc în 24 mai unde au adus din nou obiecţii în ceea ce priveşte construirea acestui parking

 

Proiectul a fost modificat

Societatea K&K Studio de Proiectare a câştigat licitaţia pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de regenerare cu parcare a zonei Primăverii – Aleea Peana, iar la solicitarea locuitorilor, proiectanţii au modificat proiectul iniţial şi s-a renunţat la ieşirea spre strada Primăverii în favoare unui acces în dublu sens de pe aleea Peana la viitorul parking care şi el s-a micit de la cinci etaje la două etaje, plus o terasă verde gândită pe un demisol, în continuare corpului cu etaje. Arhitectul Kulcsar Andras a precizat că s-a încercat de asemenea o intervenţie minoră asupra vegetaţiei şi aleilor dintre blocuri şi s-a mai gândit o parcare micuţă cu 50 de locuri spre strada Răvaşului. De altfel, într-o altă etapă s-ar putea lua în calcul şi un spaţiu limitrof nefolosit al şcolii din zonă pentru o viitoare parcare.

Potrivit noii propuneri au rezultat două parkinguri, unul cu 270 de locuri, respectiv unul cu 50 de locuri, iar în prima variantă a proiectului se propuneau 600 de locuri de parcare.

 

Reproşurile avocatului Dan Stregăroiu

Avocatul Dan Stregăroiu care locuieşte în zonă a intervenit în şedinţă, reproşându-i lui Emil Boc că proiectul încă are defecte şi că propune locuri de parcare cu tăierea unor copaci vechi de 45 de ani din cartier. Proiectul refăcut prevede ca prin propunerilor de amplasare a parcărilor la sol se vor tăia zeci de copaci, iar parkingul şi locurile de parcare propuse vor polua zona.

“Pentru ce folosesc aşa de multe parcări la sol dacă cei care au parcări în garaje vor avea prioritate în viitorul parking, iar restul avem parcări la demisolul blocurilor? Nici nu îmi imaginez ce ar fi cu atâtea locuri de parcare la sol”, completează Dan Stegăroiu.

Şi la şedinţa din luna aprilie, Stregăroiu a fost prezent şi a cerut modificarea acceselor auto ale proiectului de parking în aşa fel încât blocul în care locuieşte să nu fie afectat, nici spaţiile verzi din zonă.

Dan Tarcea a spus că acest parking va aduce doar câştiguri ăn cartier şi vor fi mai multe spaţii verzi, însă avocatul Stregăroiu i-a amintit că astfel de reglementări a unei zone n-ar trebui să se facă cu distrugerea locurilor verzi deja amenajate.

Deşi s-a cerut un studiu dendrologic privind vegetaţia care există în zona Peana-Primăverii, proiectanţii au menţionat că n-a fost posibilă realizarea studiului.

 

Proiectul se va rediscuta

Reprezentanţii primăriei le-au cerut proiectanţilor un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) care va fi pus pe site-ul primăriei pentru o consultare clară, iar riveranii să vadă exact ce distanţe există şi cum sunt influenţaţi de proiect. Proiectanţii i-au amintit că ei realizează un PUZ, nu un Plan Urbanistic de

Emil Boc a mai solicitat şi studiul dendrologic, menţionând că după 10 iunie va mai fi convocată o comisie de urbanism unde se va rediscuta proiectul parkingului de pe Primăverii nr.8 – Aleea Peana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.