Se pare că poarta care a omorât un om la Timișoara a căzut nu doar din cauza vântului. Cătălin Iapă, consilierul personal al primarului Timişoarei, susține pe facebook că poarta a căzut și din cauza unei bucăți de acoperiș care a lovit construcţia.

„Legat de poarta de pe Calea Lugojului: sunt sigur 100% că până la ea au ajuns bucăţi de acoperiş aduse de vânt! Foarte probabil, din filmare şi din poze, să fi fost şi lovită de bucăţile de acoperiş aduse de vânt! Fac această postare cu părere de rău pentru nefericitul eveniment, şi conştient că acum nu se poate da timpul înapoi pentru a fi evitat şi în acelaşi timp crezând cu tărie că o anchetă făcută de specialişti e obligatorie. Am postat astăzi pentru că, până la finalizarea anchetei, e important ca dacă există argumente concrete sau anumite dovezi e bine că publicul să le ştie”, a scris Cătălin Iapă, pe Facebook, relatează cei de la Digi24.

Jnc9ODAwJmhhc2g9NDJlMDIwNWFmZDZhZTBjOTFhNzA5YWM2NmNjZDc2NGU=.thumb

Acesta susține că „poarta a fost lovită de un acoperiş înainte de a pica.

„Imediat am mers acolo să văd dacă mai e rămas ceva în jur şi am găsit bucăţi de acoperiş pe o suprafaţă foarte mare atât înaintea porţii cât şi după poartă. Am făcut poze şi filmări şi puteţi vedea şi dumneavoastră. Am găsit pe internet poza făcută din timpul descarcerării şi se vede clar în partea stânga a pozei, sub poartă picată, o bucată de acoperiş albă. Este o poză în care apare concomitent stâlpul căzut la pământ şi o bucată de acoperiş foarte aproape de el, la nici 10 metri”, adaugă el.

„În poză cu stâlpul căzut la pământ (cea în care apar numele oraşelor înfrăţite) se vede cum partea de jos nu pare a fi afectată/lovită, în schimb partea de sus e toată spartă ca şi cum ar fi fost lovită. Aici s-ar putea să fi lovit bucată de acoperiş în poartă. În ultima poză a postării apare o clădire în construcţie cu o macara ruptă efectiv de vântul de la furtună. Clădirea e a treia pe partea stânga cum se intră în Timişoara, după restaurantul Moteletul şi Hotelul Moteletul. Faptul că vântul a rupt această macara, proiectată să suporte forţe foarte mari, indică ce putere a avut în această zona în timpul furtunii”, mai spune el.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.