Violoncelistul clujean Octavian Alin Lup se află printre cei 12 tineri artiști care au fost desemnați câștigători ai Etapei I a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu.

Violoncelistul Octavian Alin Lup, în vârstă de 27 de ani este absolvent al Liceului de Muzică din Cluj și al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa profesorului Marin Cazacu. A susținut numeroase concerte și recitaluri atât în țară cât și în străinătate — Maroc, Austria, Elveția, Israel, Olanda, Franța, Ungaria, Spania. În anul 2012, a fost selectat să participe ca membru activ la master-class-urile organizate de una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din lume, Kronberg Academy. Dacă ajunge în Semifinală, violoncelistul român va interpreta pentru public inclusiv o lucrare a compozitorului George Enescu — Sonata în fa minor (opus postum).

Alături de Octavian Alin Lup, trei tineri artiști din Coreea de Sud, doi din Rusia, doi din Statele Unite ale Americii, unul din Bulgaria, unul din Ucraina, unul din Italia și unul din Austria sunt câștigătorii Etapei I a Secțiunii de Violoncel a Concursului Internațional ‘George Enescu’ ale cărei rezultate au fost anunțate duminică după-amiază. (sursa foto:voceatransilvaniei.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.