Viorica Dăncilă a participat, miercuri la Bruxelles, la reuniunea grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, premierul discutând cu aceştia despre protestele din 10 august şi reforma în domeniul justiţiei în România, informează Guvernul.

„Referitor la reformele din domeniul justiţiei, premierul a arătat că acestea au urmărit o mai bună calibrare a sistemului judiciar românesc la practicile europene şi la recomandările Comisiei de la Veneţia. În plus, a evidenţiat că procedura de revizuire a legislaţiei referitoare la organizarea justiţiei din România a fost transparenta şi supusă examinării Curţii Constituţionale, arătând că, în acest moment, este aşteptată evaluarea oficială a Comisiei de la Veneţia”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului, remis miercuri MEDIAFAX.

Şeful Executivului a prezentat şi aspecte referitoare la demonstraţiile de protest din data de 10 august, precizând că acestea fac obiectul unei anchete în curs. În context, Dăncilă a menţionat că în faţa legii, toate persoanele sunt egale.

Totodată, Viorica Dăncilă a vorbit despre poziţia Guvernului faţă de situaţia politică din România, arătând că „principalul obiectiv al vizitei la Bruxelles este acela de a discuta, a înţelege şi a coopera cu partenerii europeni”, potrivit sursei citate.

Premierul României a expus şi măsurile adoptate la nivel guvernamental pentru promovarea de reforme în plan economic şi social, subliniind că toate aceste măsuri au urmărit, în special, relansarea economică a României, realizarea justiţiei sociale, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi echilibrarea balanţei puterilor în stat.

Sursa menţionată a adăugat că şeful Executivului „a subliniat importanţa menţinerii poziţiei pro-europene a României şi a reafirmat ataşamentul Guvernului pentru valorile comune stipulate în Tratatele Uniunii Europene, precum demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului”.

Prim-ministrul a făcut apel la unitate şi solidaritate între statele membre ale Uniunii Europene, în contextul dezbaterii privind viitorul Europei, subiect central al Summit-ului pe care România îl va găzdui la Sibiu în 2019.

„Dacă începem să rupem Europa între stânga şi dreapta, vom ajunge imediat la diferenţele între Nord şi Sud, state membre ale zonei Euro sau nu, state membre ale spaţiului Schengen sau nu”, a arătat Dăncilă.

Intervenţia Vioricăi Dăncilă a fost urmată de o sesiune de dezbateri.

Parlamentul European va dezbate, în plenul de la începutul lunii octombrie, asupra protestelor violente din 10 august, a anunţat, pe Facebook, europarlamentarul Siegfried Mureşan. De regulă, la astfel de discuţii poate participa şi premierul ţării respective, în acest caz premierul Viorica Dăncilă.

Decizia organizării unei dezbaterii pe marginea violenţelor de la protestul care a avut loc pe 10 august în Piaţa Victoriei a fost luată în unanimitate de Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European, formată din liderii grupurilor politice şi preşedintele PE. Propunerea a fost făcută de grupul Verzilor din Parlamentul European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.