Vive la France! Vive la Republique!

24

Victoria lui Emanuel Macron, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, nu a fost chiar o surpriză. De altfel, pe mine nu mă conving cei care cred numai în veşti rele. Firesc, nu era posibil ca Marine Le Pen să câştige alegerile, deoarece compatrioţii lui Descartes nu şi-au pierdut busola. Desigur, pentru domnul Macron acum vine greul, chiar dacă orientarea lui politică este agreată de toţii liderii Europei democrate, chiar şi de către doamna Merkel. La Élysée se va instala pe 14 mai. Până la sfârşitul acestei luni, la Bruxelles, se va întâlni cu şefii de stat sau de guvern din statele NATO. Am credinţa că noul preşedinte se va descurca bine chiar şi la alegerile parlamentare de luna viitoare reconstituind astfel o parte din măreţia Franţei pe care o evoca cu atâta elocvenţă şi de care era ataşat Generalul de Gaulle.

 

Mi se pare însă o realitate care nu trebuie omisă că 25% din alegători nu au votat, ceea ce scoate în evidenţă problemele Hexagonului din care principale sunt terorismul şi şomajul mare, aproximativ 10%.

A impresionat scorul obţinut ceea ce dovedeşte că are o majoritate confortabilă, într-un stat total divizat, cum sunt mai toate ţările latine. Faptul că majoritatea candidaţilor din primul tur i-au dat sprijinul lor nu mi se pare esenţial pentru cele 60 de procente din voturi. Candidatul care a ieşit din cursa electorală poate să-şi dea orice sfat, fiindcă, până la urmă şi în etapa a doua a ciclului electoral, tu vei decide şi nu alţii pentru tine. A atras programul electoral, cariera profesională şi personală şi extrema lui tinereţe.

În 2017, Franţa nu a mai ales între republicani şi socialişti, ci între alte două forţe politice, deşi Macron a fost consilier al preşedintelui Hollande şi ministru într-un guvern socialist. Vârsta, 39 de ani, în condiţii normale, îi conferă perspectiva ca la peste cinci ani să-i fie reînnoit mandatul. Dar până atunci, va mai curge multă apă pe Sena.

Aşa cum am mai scris într-un alt editorial, nu era bine pentru nimeni ca doamna Le Pen să devină preşedintele Franţei, mai puţin pentru excentricii anti-europeni. Uniunea Europeană trebuie menţinută şi consolidată pentru că a asigurat pacea pe continentul nostru de 70 de ani. Printre altele, UE a facilitat relaţiile economice şi spirituale ale României cu Franţa. Şi sub conducerea lui Macron, raporturile noastre cu Franţa au şansa să se amplifice şi să se diversifice.

Din 1848 şi până în prezent, Franţa a fost principala ţară de care am fost ataşaţi. Şi cu acest prilej ţinem să-i aducem un prinos de recunoştinţă. Şi fiindcă suntem la capitolul evocări, nu ar trebui să uităm că la 1 Decembrie 1918, când familia regală a revenit de la Iaşi la Bucureşti, capitala era eliberată de către armatele franceze, care au trecut Dunărea.

Se spune că în relaţiile politice interstatale nu există prietenii şi adversităţi ancestrale, ci numai interese permanente. Pornind de la această axiomă, am avut o şansă majoră că, de multe ori, România şi Franţa au avut interese convergente.

La victoria lui Macron în alegerile prezidenţiale permite-ţi-mi să lansez salutul francez ”Vive la France! Vive la Republique!”. Cu siguranţă, în 2018 se va adresa României cu îndemnul ”Vive la Romanie! Vive la Republique!”, ca unui aliat fidel şi extrem de ataşat culturii franceze.

Adrian Man


P.S. Erată la articolul despre Papa Benedict al XVI-lea din numărul precedent: S-au încurcat următoarele erori materiale, pe care le rectific cerând scuze cititorilor:

  1. În şapou, se va citi doctor Honoris Causa, în loc de doctor Onorific Causa;
  2. În coloana a doua, alineatul 2 se va citi ortodocsi, în loc de ortodoxii;
  3. În ultima coloană, la alineatul 2 ghilimelele se pun înainte de sintagma ”că a fost oarecum esenţială”,
  4. Tot în ultima coloană în alineatul penultim se va citi Editura Arhiescopiei Romano-Catolice, în loc de Editura arhiescopiei Romano-Catolice.

LĂSAȚI UN MESAJ