Fostă republică sovietică situată la porţile Europei, Ucraina este împărţită, de la independenţa sa din  1991, între Rusia şi Occident. De la preluarea conducerii ţării, în 2010, preşedintele Viktor Ianukovici încearcă să întreţină legături mai strânse cu UE, rămânând însă în relaţii bune cu Rusia.

Şeful statului rus a început sambata trecuta o vizită de două zile în Ucraina pentru a sărbători 1.025 de ani de la creştinirarea Rusiei Kievene. Vladimir Putin a îndemnat Ucraina, care încearcă să se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legăturile spirituale dintre cele două ţări ortodoxe, în cadrul unei celebrări religioase la Kiev.

„Suntem cu toţii moştenitori spirituali a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.025 de ani (…). În acest sens, suntem un popor unit”, a declarat el, evocând creştinarea, în 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au împărţit apoi în ruşi, ucraineni şi bieloruşi.

„Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean” privind integrarea în structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adăugând că, reunite, economiile celor două ţări vor fi mai competitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.