Ministrul Varujan Vosganian consideră că termenul de aderare a României la euro este de şase ani de la momentul stabilirii unui termen propriu-zis pentru atingerea acestei ţinte.

‘Ce cred eu despre aderarea euro: Mi-aduc aminte că am văzut un film american în care până la urmă a câştigat un cal care nu era la fel de zdravăn ca ceilalţi. Care era explicaţia? Unul dintre copii a aflat că acelui cal îi plac hamsiile. Şi atunci i-a agitat o hamsie şi calul a zbughit-o şi a câştigat cursa. Ei bine, pentru noi intrarea în euro e ca hamsia din cursa aceea. E foarte bine să ne păstrăm această ţintă. Eu, când eram ministru în 2007, le povesteam românilor cum o să ne integrăm în euro în 2013. Vreau să vă spun că jumătate din obiectiv a fost îndeplinit, adică întotdeauna faţă de momentul în care vorbim integrarea în euro e la şase ani. Deci obiectivul a fost îndeplinit: în 2008, am intrat în 2014, acum în 2013 intrăm spre sfârşitul lui 2018’, a declarat, joi, Varujan Vosganian, la o conferinţă de presă.

Oficialul a precizat că obiectivul aderării României la euro determină păstrarea unei discipline ce adaugă convergenţei nominale convergenţa reală.

‘E foarte bine că, având acest obiectiv, avem şi o anumită disciplină, pentru că integrarea în zona euro adaugă convergenţei nominale o convergenţa reală. Nu vom intra în zona euro decât atunci când vom atinge anumite standarde în ce priveşte nivelul de trai, calitatea mediului şi integrarea României în fluxurile internaţionale’, a adăugat Varujan Vosganian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.