Vrei să le mulţumeşti sau să le faci o plângere penală? Ei sunt şefii Clujului care şi-au dat semnătura pentru Untold

1492

De cele mai multe ori, când un proiect sau o acţiune publică sunt făcute cu încălcarea anumitor prevederi legislative, instituţia sub girul căreia a avut loc evenimentul este arătată cu degetul. Însă nu instituţiile sunt de vină, ci oamenii care semnează. Gazeta de Cluj vă prezintă cine sunt angajaţii care ar trebui aplaudaţi, înjuraţi sau daţi în judecată, din administraţia locală clujeană, care au girat Festivalul Untold cu propria semnătură.

 

Untold este singurul festival european care se ţine în centrul unui oraş şi din boxele căruia muzica duduie aproape non-stop cu mult peste limitele legale admise timp de patru zile. Cu ocazia organizării acestui festival, o mare parte din parcul central clujean este închis publicului neplătitor de bilet pentru Untold şi circulaţia este deviată pe o serie de străzi din zonă. Primarul Emil Boc, unul dintre cei mai mari fani ai acestui festival, spune că beneficiile aduse oraşului cu ocazia organizării acestui festival sunt enorme, însă nu poate prezenta date concrete, financiare, despre beneficiile pe care le au clujenii. În schimb, cu ocazia organizării acestui festival sute de clujeni care locuiesc în zonă sunt nevoiţi să se mute de acasă din cauza zgomotului. De multe ori, clujenii au făcut plângeri şi sesizări pentru mutarea festivalului din centrul oraşului într-o zonă periferică, unde ar trebui să se organizeze acest gen de manifestaţii, însă plângerile lor au fost îndreptate înspre instituţia Primăriei Cluj Napoca. Or, nu primăria îşi dă avizul pentru organizarea festivalului, ci angajaţii ei.

Avizarea Untold 2017 a avut loc în cadrul şedinţei Comisiei de avizare a manifestărilor publice din municipiul Cluj Napoca care s-a întrunit în data de 21 iulie. Comisia este formată din Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, Aurora Roşca, secretarul municipiului Cluj Napoca, col. Eugen Pop, prim adjunct al Inspectoratului şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, col. Sebastian Florin Cliţan, comandat al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, comisar Dănuţ Todea, reprezentantul Poliţiei Rutiere Cluj Napoca şi Marcel Bonţidean, director general la Poliţia Locală. Aceşti angajaţi la stat, bugetari convinşi, au aprobat cererea Asociaţiei Untold de a organiza evenimentul ”Festivalul Untold” din data de 28 iulie ora 08.00 până în data de 8 august ora 23.00, cu obligaţia respectării Legii 60/1991.

În avizul dat se specifică că ” vă solicităm să luaţi toate măsurile pentru reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii emise din zona fiecărei scene prin amplasarea de mijloace profesionale care să ajute în scopul acesta”.

Cu toate acestea, Armin Van Buuren, care este capul de afiş al festivalului, un dj trance, reşapat, care a cunoscut celebritatea în urmă cu peste 10 ani, a declarat după festivalul Untold că este extrem de mulţumit pentru că este singurul festival la care a participat şi a fost lăsat să dea muzica cât de tare a vrut.

Astfel, dacă cineva merită mulţumiri, înjurături sau plângeri penale, ele sunt persoanele pe care clujenii ar trebui să le caute.

 

Gheşeftul Untold

Până în momentul de faţă nu au fost date publicităţii datele afacerii Untold pentru a putea spune care a fost gheşeftul anul acesta, însă anul trecut de pe urma Untold s-au întors la bugetul local 60.000 de lei, în condiţiile în care municipalitatea a băgat 2,7 milioane de lei în organizarea festivalului.

Schema prin care s-au ”sifonat” cei 2,7 milioane de lei a fost simplă, dar ”şpriţul” a ieşit destul de tare. Primăria Cluj Napoca, ca să îşi justifice incompetenţa în gestionarea proiectului Cluj Napoca Capitala Europeană a Tineretului, a pompat bani, în special, pentru organizarea unui eveniment major: Festivalul Untold 2015. De acest eveniment s-a ocupat Federaţia Share, la conducerea căreia a aterizat Bogdan Buta, un ”client” vechi de-al primăriei prin colaborarea pe care o avea prin intermediul Fundaţiei Omnipass cu care municipalitatea clujeană toacă bani de câţiva ani.

După ce Bogdan Buta a devenit preşedintele Federaţiei Share, Primăria Cluj Napoca a decontat acestei organizaţii, în decurs de doi ani, 2.708.823,4  lei milioane de lei pentru organizarea Festivalului Untold. La sumele folosite pentru organizarea festivalului a participat şi Federaţia Share cu câteva zeci de mii de lei obţinute din diverse sponsorizări.

În anul 2014 primăria a plătit federaţiei Share 2.300.000 de lei. Potrivit municipalităţii clujene, Federaţia Share a fost finanţată de la bugetul local al primăriei clujene cu următoarele sume: ”Pentru proiectul ”Tineret@Cluj Napoca 2015: anul de pregătire 2014 pentru Capitală europeană a Tineretului” – cu capitolele de cheltuieli închirieri 40.000 de lei, onorarii/fond premiere/consultanţă 30.600 de lei, transport 17.000 de lei, cazare şi masă 24.000 de lei, consumabile 8.500 de lei, servicii 69.400 de lei, tipărituri 70.000 de lei, publicitate 40.500 de lei, în total 300.000 de lei. Suma alocată pentru acest proiect a fost decontată prin deconturile din data de 11.09.2014 (191.788,26 de lei) şi 15.12.2014 (108.212 de lei).

Pentru proiectul ”Cluj Capitală Europeană de Tineret Trecerea 2014 – 2015” – cu capitolele de cheltuieli: onorarii/fond premiere/consultanţă 200.000 de lei, în total 200.000 de lei. Suma alocată prin acest proiect a fost decontată prin deconturile din data de 21.11.2014 (115.086,40 de lei) şi 12.12.2014 (84.913,60 de lei).

Prin proiectul ”Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015” – cu capitolele de cheltuieli: onorarii/fond premiere/consultanţă 1.800.000 de lei. Suma alocată prin acest proiect a fost decontată prin decontul din data de 12.12.2014 (1.800.000 de lei).

În 2016, administraţia locală a plătit federaţiei 408.823,37 de lei. Pentru anul 2015, la data de 1 septembrie, Primăria Municipiului Cluj Napoca a realizat următoarele deconturi către Federaţia Share: închiriere scenă/sistem sunet/lumini – 17.059,72 de lei, servicii de design grafic – 9.000 de lei, cazare – 61.040 de lei, servicii design grafic – 11.648 de lei, tipărituri – 39.994,35 de lei, publicitate – 51.121,65 de lei.

Pentru cazare şi onorarii servicii artistice, primăria clujeană a împărţit banii cu Federaţia Share. Pentru cazare s-au plătit 39.742 de lei, din care 18.960 de lei au fost plătiţi de municipalitate, restul de 20.782 de lei fiind plătiţi de Federaţia Share. Pentru onorariile artiştilor s-au plătit 433.101,65 de lei, din care Primăria Cluj Napoca a plătit 200.000 de lei, iar Federaţia Share a cotizat cu 233.101,65 de lei.


Tinerii se mişcă bine!

După ce evenimentul a avut loc, s-au produs două evenimente demne de luat în calcul: Federaţia Share a plătit la bugetul local 50.806,85 de lei (5630,72 lei în data de 28.10.2015, reprezentând taxa pe clădiri, 25.176,13 lei în data de 23.09.2015 si 20.000,00 lei în data de 23.10.2015, reprezentând impozit de spectacole) şi Bogdan Buta şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al federaţiei. El a declarat, într-o scrisoare deschisă că ”dincolo de toate mârlăniile la adresa mea din ultima vreme, am fost şi voi fi întotdeauna demn şi voi putea sta drept în faţa oricui. Voi face întotdeauna doar ceea ce cred că este corect şi bine, mai ales pentru cei pe care îi reprezint, în acest caz, generaţia mea – tinerii”. Însă, înainte de a-şi da demisia, el a deschis o societate comercială, cu sediul într-un spaţiu al Primăriei Cluj Napoca, Parcul Central Simion Bărnuţiu (!).


Legea evenimentelor publice ar fi putut închide Untold

Potrivit legii în baza căreia sunt organizate evenimentele publice (60/1991), organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi ”să întrerupă imediat adunarea publică atunci când constată că au intervenit fapte de natura celor menţionate în art. 2”. Adică, ”adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public”. Or, dacă e să vedem ce s-a întâmplat pe parcursul festivalului şi după închiderea lui,  potrivit legii, ar fi trebuit ca Untold să fie întrerupt. Legea mai spune că acest gen de evenimente nu trebuie organizat în apropierea spitalelor, însă Untold a duduit la o stradă distanţă de unul dintre spitalele de copii din Cluj Napoca şi la două de ansamblul medical Clinicilor, unde sunt majoritatea spitalelor din Cluj Napoca.

7 COMENTARII

  1. Cu ocazia acestui articol de presa…..cica,se manca cacat,evident ca a fost comandat contra cost,apoi daca tot aveti datele problemei de ce nu faceti plangere penala?Slab de tot…..in nota pblicatiei si a ….board-ului

    • normal ca e „cel mai bun festival mondial”! ce primar isi mai permite sa ignore cu dispret cetatenii ca sa faca parale niscaiva tineret pedelist si sa contribuie la programul de spalare a creierilor? pana si postarile de mai sus confirma ca programul are efect

  2. Cat de nesimtiti si ordinari pot fi acesti neoameni

    E mare lucru sa treceti strada, pana la Spitalul de Copii si sa priviti pe geamul de la ATI, cum stau copii legati de aparate, cu bandaje, bolnavi, intre viata si moarte, la clinica de maxilo oameni operati cu dureri post operatorii, la clinicile Spit. Jud. de Urgente, etc, etc?
    Va rog faceti si o petitie On -Line sa semnam si chiar sa ne prezentam la audieri sau in instanta. Se pare ca nu avem DNA la Cluj.

  3. Este absolut necesar a se lua masuri pt. a fi stopat acest festival in centrul orasului, afara doar de cazul in care lipsa de reactie a celor ce au fost perturbati de nivelul decibelilor pe o raza de cel putin 7-8 km nu ar fi o invitatie tacita pt. repetarea experientei din acest an.
    E posibil ca nimeni dintre cei care s-ar putea autosesiza sa nu fi auzit stridentele acelor nopti de cosmar dracesc ?

LĂSAȚI UN MESAJ