Zece copii, fraţi, au fost găsiţi trăind în condiţii sordide, într-o casă, în California, în care erau torturaţi fizic şi psihologic de părinţii lor, au anunţat autorităţile judiciare, relatează AFP.

”În mod continuu, copiii erau loviţi, strangulaţi, muşcaţi, vizaţi cu arme precum arbalete şi pistoale cu aer comprimat, loviţi cu arme precum bastoane şi bâte de baseball, supuşi torturii prin «waterboarding» (simularea înecului)”, se arată în actul de acuzaţie întocmit de parchet, pe care AFP l-a putut consulta.

Unii au fost arşi cu apă clocotită, potrivit aceleiaşi surse.

”Din cauza acestor abuzuri repetate, copiii au multiple tipuri de cicatrice şi braţe rupte” în cazul unora, a precizat ministerul public.

Ina Rogers, mama în vârstă de 30 de ani, şi soţul ei Jonathan Allen, în vârstă de 29 de ani, au fost arestaţi pe 31 martie la domiciliu, la Fairfield, la nord de San Francisco, după ce poliţia a răspuns unui apel telefonic cu privire la un copil dispărut.

Intrând în casă, agenţii au descoperit copiii înghesuiţi unul în altul pe parchetul salonului. Casa era într-o stare deplorabilă – înţesată de haine, coşuri de gunoi şi excremente.

Copiii au fost puşi în siguranţă, iar abia în cursul anchetei au fost dezvăluite cazuri de abuzuri sadice.

”În cursul anchetei, copiii au descris în detaliu cazurile de abuz”, au precizat autorităţile californiene.

Ei au declarat că mama lor, Ina Rogers, era la curent cu aceste fapte, care durau de mai mulţi ani, şi că ea ar fi participat de asemenea la ele.

Rogers, care a fost inculpată iniţial de un singur capăt de acuzare minor, se confruntă de-acum cu nouă capete de maltratare de copii, care corespund unor fapte penale.

Ea a fost plasată în detenţie, iar cauţiunea a fost stabilită la suma de 495.000 de dolari, scrie news.ro.

Tatăl – principalul autor al torturilor – se află de asemenea în detenţie. El este vizat de şapte capete de acuzare de tortură şi nouă de abuz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.