Home Știri Zilele Arhitecturii Clujene la H33

Zilele Arhitecturii Clujene la H33

385

În perioada 11 – 13 mai pe fosta platformă Prodvinalco de pe Horea nr 33 vor avea loc mai multe conferințe, ateliere interdisciplinare și expoziții despre arhitectură pregătite de s tudenții de la Facultatea de Arhitectură care organizează ediția din acest an a Zilelor Arhitecturii.  

„Zilele Arhitecturii este o manifestare menită să ridice nivelul culturii profesionale a arhitecţilor, respectiv studenţilor arhitecţi, consolidând, în acelaşi timp, relaţiile între şcolile de arhitectură din România şi străinătate. Un alt scop este cel de a face posibil ca arhitectura să ajungă cunoscută şi asumată de cele mai diverse domenii, cât şi de publicul larg, cetăţeni ai oraşului de toate vârstele”, spun organizatorii.

Tema din acest an e „moving forward”, iar ediția se defășoară în perioada 11 – 13 mai, la H33, noul „hub” de pe strada Horea de pe fosta platformă Prodvinalco. Organizatorii susțin că vor să aducă la Cluj o serie de conferințe, ateliere interdisciplinare și expoziții „în care minţile creative, tehnologia, arhitectura şi celelate arte se unesc”. „De asemenea, ne propunem să aducem în fața publicului discuţii ce au ca subiecte sustenabilitatea, designul, tehnologia, planificarea urbană și educația în arhitectură”, au mai transmis reprezentanții Asociației Studenților Arhitecți din Cluj. O altă temă care va fi abordată la conferințele ZA e una dintre temele momentului: conceptul de smart city. 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here