Ziua Limbii Romane celebrata la sfarsitul acestei luni

49

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează, în colaborare cu Academia Română, o dezbatere cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române.

Sub deviza renașterea și reînnoirea limbii române în diaspora, acțiunea urmărește să aducă în prim plan atât necesitatea asigurării continuității lingvistice între generații, cât și excelența și rezultatele deosebite ale membrilor comunităților, ca vectori importanți în promovarea imaginii României în lume și ambasadori ai valorilor românești în afara granițelor, potrivit unui comunicat de presă.

Evenimentul va avea loc joi, 31 august, începând cu ora 11:00, la Clubul Academicienilor, cu participarea membrilor Guvernului României, academicienilor, precum și profesorilor, lectorilor sau promotorilor limbii române de peste hotare.

Sărbătorită în fiecare an la 31 august, începând din 2013, Ziua Limbii Române constituie un prilej deosebit de celebrare, recunoaștere și aprofundarea a importanței limbii materne ca element esențial în menținerea identității românești, atât în țară, cât și în rândul comunităților românești de pretutindeni.

LĂSAȚI UN MESAJ