Descinderi masive în toată ţara în cadrul unei operaţiuni numite Ziua Z. Vorbim de 238 de percheziţii în 28 de judeţe, dar şi în Bucureşti. Acestea vizează destructurarea mai multor grupări de crimă organizată, implicate în trafic de droguri, criminalitate informatică, evaziune fiscală şi alte infracţiuni. Printre cei vizaţi sunt şi membrii clanului Ghenosu.

 Planificarea uriaşei acţiuni care are loc la această oră în 28 de judeţe şi în Bucureşti a început în urmă cu aproape an, spune procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

„În primul rând, am urmărit să dovedim că putem să ne sincronizăm la nivel național cu partenerii din poliție și din celelalte structuri ale MAI, a faptului că suntem la rândul nostru puternici, că Crima Organizată poate fi controlată și contrată cu instrumentele pe care statul le are la dispoziție. E o acţiune pe care am gândit-o de mai bine de un an și pe care încercăm să o operaționalizăm de 2 luni și ceva. Sunt acţiuni foarte importante în Dâmbovița, Iași, Timișoara, Constanța, Prahova. Sunt dosare de trafic de droguri, de contrabandă cu cetățeni moldoveni, e atacat clanul Ghenosu la Dâmbovița. Sunt foarte multe cauze, fiecare foarte importante,” a precizat Daniel Horodniceanu.

Sursa Agerpres menţionează în cadrul operaţiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcţiei au declanşat o amplă acţiune de combatere a fenomenului infracţional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în municipiului Bucureşti.

Acţiunile concertate ale procurorilor DIICOT declanşate miercuri la nivel naţional sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infracţiuni cu violenţă, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor, se mai arată în comunicat.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, acţiunea fiind efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.